Probleme penale pentru Dani Mocanu! Acuzațiile sunt incredibile
- Cătălina Moisoiu
- 22 noiembrie 2020, 20:27
După ce a filmat un videoclip în care apare cu un leu care pare chinuit și rănit, Dani Mocanu a primit numeroase critici pe Facebook. De aseamenea, s-a ales și cu o plângere penală pentru rele tratamente aplicate animalelor. Dani Mocanu neagă acuzațiile.
În imaginile noului videoclip, Dani Mocanu apare alături de un leu și se vede că animalul este rănit la spate, dar și în zona membrelor inferioare. Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a anunțat că face plângere penală pe numele lui Dani Mocanu la Judecătoria Sectorului 3: „Sunt şi eu emoţionat de tratamentul abominabil aplicat animalului. Prin urmare, voi face o plângere penală în baza legii şi a Codului Penal privind relele tratamente aplicate animalelor. Voi lua legătura cu ministrul de interne, această faptă nu va rămâne nepedepsită. Ca unul dintre inițiatorii Poliției Animalelor și mai ales ca om, nu pot sta pasiv la imaginile îngrozitoare pe care le-am văzut azi. Luni dimineață, la prima oră, voi depune la Parchet această sesizare împotriva acelui individ.", a precizat Tănase.
,, Te opresc eu!"
În discuție a intrat și Tudor Tim Ionescu, candidat PRO România la alegerile parlamentare din 6 decembrie. El pretinde că a făcut două sesizări, una la Poliție și una la Garda Națională de Mediu, împotriva lui Dani Mocanu. ,,Dacă nu te-a oprit nimeni până acum, te opresc eu!", a scris candidatul PRO România.
,,Este în chinuri groaznice"
„Acest animal este clar în chinuri groaznice, iar acest lucru este mediatizat! Nu mă înspăimântă doar faptul că acest tip îl tratează ca pe un obiect, ci şi ideea că stă închis într-o cuşcă, probabil, unde este bătut şi schingiuit zi de zi. Sunt convinsă că există asociaţii sau oameni binevoitori care îl pot îngriji, atunci de ce el este încă pe mâinile acestor oameni? Promit că acest caz va fi mediatizat şi în afară, cel puţin în Italia şi Germania, şi că dacă autorităţile nu se sesizează, o vom face noi, oamenii!”, a scris o persoană pe pagina de Facebook a Poliţiei Animalelor.
Dani Mocanu răspunde acuzațiilor
Dani Mocanu a răspuns într-un video postat pe YouTube și susține că animalul este tratat „ca un bebeluş”, că are „tot ce şi-ar putea dori vreodată un animal”, ba chiar mărturiseşte că pentru a apărea în videoclipul său, leul a avut parte şi de „machiaj profesional”, pentru a arăta cât mai fioros. Manelistul mărturiseşte şi că nu se teme de poliţie, pentru că „nu s-a întâmplat nimic ilegal”. ,,Am cel mai mare suflet din România și nu mi-e frică de nimic pe pământul ăsta", a spus Dani Mocanu.
Lansată săptămâna trecută, piesa cu titlul „Stop România” are peste patru milioane de vizualizări şi se află pe primul loc în Trending pe YouTube.