Probleme la Academia de Poliție. Foștii șefi, condamnați la închisoare pentru șantaj

Probleme la Academia de Poliție. Foștii șefi, condamnați la închisoare pentru șantaj Sursa: Facebook

Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, alături de Petrică Mihail Marcoci, fostul prorector al aceleași unităţi de învăţământ, au fost condamnaţi luni de Curtea de Apel Bucureşti la câte 3 ani închisoare cu suspendare. Cei doi sunt acuzați că l-au șantajat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan.

Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, alături de fostul prorector al aceleiași unităţi de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi luni de Curtea de Apel Bucureşti la câte 3 ani închisoare cu suspendare.

Acuzația adusă acestora este de şantaj, asta pentru  că l-au determinat pe un poliţist de la Academia de Poliție să-i trimită mesaje ameninţătoare jurnalistei Emilia Şercan.

Procurorii DNA au dispus controlul judiciar încă din septembrie 2019

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților Iacob Adrian, care la data faptei ocupa funcția de chestor de poliție, dar și cea de rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, și Marcoci Petrică-Mihail, care la data faptei era comisar-șef de poliție și prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceştia erau  acuzaţi atunci de săvârşirea infracțiunii de instigare la șantaj, în cazul jurnalistei Emilia Șercan.

„La sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpații Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigație – persoană vătămată, mesaje de amenințare pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”, arată rechizitoriul DNA.

„Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs.

Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați”, mai arată rechizitoriul DNA.

Dosarul fusese trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză. Față de inculpatul Bărbulescu Gheorghe-Adrian, procurorii anticorupție au dispus atunci disjungerea cauzei, în vederea încheierii unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.

Jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat de plagiat pe fostul rector, Adrian Iacob

Totul a pornit de la investigațiile jurnalistei Emilia Șercan, cea care a scos în relief neregulile privind tezele de doctorat semnate de Academia de Poliție.

Jurnalista Emilia Șercan anunța ulterior informația conform căreia, Corpul de Control al Ministrului de Interne va efectua un control la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” referitor la tezele de doctorat plagiate de doctoranzi ai acestei instituții. Acest control se petrece în contextul în care comandantul (rectorul) acestei instituții, Adrian Iacob, este acuzat că și-a plagiat „masiv” teza de doctorat.

„Informație exclusivă: Corpul de Control al Ministrului de Interne are mandat începând de astăzi să facă un control extins la Academia de Poliție pe tema tezelor de doctorat. Controlul vine după ce lunea trecută am scris că teza de doctorat a rectorului Academiei, Adrian Iacob, este plagiată masiv și am dezvăluit modul în care se încearcă acoperirea altor teze plagiate susținute acolo", scria pe facebook Emilia Șercan.

"Sursele mele susțin că controlul este unul administrativ și vizează modul de organizare a procesului de verificare a tezelor de doctorat, început acum 6 luni. La Academia de Poliție a început verificarea tezelor de doctorat acum jumătate de an, la fel ca la Academia SRI, numai că la Poliție au o jenă în a spune cum stau lucrurile, petru că ar însemna că Academia să fie închisă sau să funcționeze la cote de avarie luând în considerare că majoritatea profesorilor de acolo și-au obținut doctoratul la cele două școli doctorale ale Academiei", a mai acuzat jurnalista.