Prinţul Paul al României a fost eliberat de către Curtea de Apel din Paris

Prinţul Paul al României a fost eliberat de către Curtea de Apel din ParisPrințul Paul. Sursa foto: Arhiva EVZ

Prinţul Paul al României, care este vizat de un nou mandat de arestare european emis de către autorităţile din România, prin care se solicită extrădarea sa pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost eliberat miercuri de Curtea de Apel din Paris, potrivit AFP.

Prinţul a fost plasat sub control judiciar

Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reținut la domiciliul său din Paris și ulterior încarcerat pe data de 7 aprilie, în urma unui nou mandat de arestare european emis pe 30 ianuarie de către autoritățile din România.

Camera de extrădări a Curții de Apel din Paris a decis eliberarea și plasarea sa sub control judiciar, având interdicția de a părăsi Franța.

„Această decizie confirmă că Franţa, ca şi alte jurisdicţii europene, refuză să devină instrumentul unei persecuţii judiciare şi politice orchestrate de statul român, în unicul scop de a-l împiedica să-şi valorifice drepturile la succesiunea regală”, a declarat Miriame Laichi, avocatul său, pentru AFP.

judecător

Sursa foto: dreamstime.com

Prinţul Paul al României este acuzat de trafic de influență și complicitate

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat, în 2020, pe Paul al României la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, în cazul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, pentru complicitate și trafic de influență.

Acesta este acuzat că a colaborat cu o grupare de escroci între 2006 și 2013, în încercarea de a recupera proprietățile pe care le revendica ca moștenitor al familiei regale. Procurorii au estimat prejudiciul adus statului la 145 de milioane de euro, conform AFP.

O audiere pentru a analiza acest nou mandat de arestare este programată pentru 14 mai, la Camera de extrădări.

„Este incredibil că au refăcut un mandat de arestare când ştiu că sunt nevinovat”, a declarat acesta la audieri, potrivit France Presse.

Primul mandat de arestare european a fost emis în 2020

Un prim mandat de arestare european a fost emis pe 18 decembrie 2020, după condamnarea sa în apel, dar în noiembrie 2023, Camera de extrădări a refuzat să-l predea autorităţilor române, din cauza riscului de încălcare a Cartei drepturilor fundamentale ale UE.

Acesta a mers în aprilie 2024 în Malta pentru o ceremonie oficială, însă justiția a refuzat extrădarea acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News