Primul european împușcat la Kabul. Un civil german a fost rănit în timp ce mergea spre aeroport

Primul european împușcat la Kabul. Un civil german a fost rănit în timp ce mergea spre aeroport

Primul cetățean european împușcat la Kabul, după ce talibanii au preluat puterea, la finalul săptămânii trecute, este un german.

Un cetățean european, civil german, a fost împuşcat vineri în timp ce se îndrepta spre aeroportul din Kabul pentru evacuare. Autoritățile germane susțin că starea sănătăţii sale nu este îngrijorătoare și că va fi în curând evacuat din Afganistan. Anunțul a fost făcut de un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin care a fost citat de Reuters.

„Un civil german a fost rănit de un glonţ, în drumul său spre aeroport. El primeşte îngrijiri medicale, viaţa sa nu este în pericol şi va fi evacuat în curând”, a spus purtătorul de cuvânt.

Este primul european împușcat la Kabul de la preluarea puterii de către luptătorii talibani, în contextul retragerii trupelor internaționale din Afganistan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Germania trimite două elicoptere pentru evacuarea civililor

În acest context, Germania va trimite la Kabul două elicoptere uşoare pentru a evacua cetăţenii germani expuşi riscurilor sau care se află în regiuni îndepărtate. Este declarația pe care a făcut-o Martin Burmeister, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german.

Tipul acesta de elicoptere ușoare sunt folosite de forțele speciale germane pentru a evacua cetăţeni aflați în situaţii de criză. Aparatele de zbor vor ajunge în capitala afgană sâmbătă dimineață și vor începe imediat evacuarea cetățenilor germani.

Prima cursă aeronautică cu refugiați afgani a ajuns în Germania

Vineri, în jurul prânzului, ajunge în Germania și primul avion de transport care a plecat din Kabul, în cadrul misiunii de evacuare a cetățenilor după preluarea controlului de către talibani. La bordul avionului Airbus A310-MRTT, care va ateriza la Hanovra, se află 185 de persoane care au nevoie de protecţie.

Zborul direct este primul de acest fel, întrucât Bundeswehr (armata germană) a efectuat până în prezent doar zboruri cu avioane militare de transport între Kabul şi capitala uzbekă Taşkent. De acolo, oamenii au fost aduşi în Germania cu avioane de pasageri.

Până acum forţele germane au evacuat peste 1.640 de persoane din Afganistan, cu 11 zboruri, a scris Bundeswehr pe Twitter.