● 48 de ani de când tancurile rusești au invadat Cehoslovacia, înăbușind în sânge „Contrarevoluția comunistă” ● Deși era membră a „Pactului de la Varșovia”, alături de agresorii Polonia, Ungaria, URSS, Republica Democrată Germană și Bulgaria, România a refuzat să trimită trupe la Praga

Ioan Aurel Pop, academician, istoric, scriitor și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, ne-a deslușit contextul social, politic și cultural în care au avut loc evenimentele dramatice din Cehoslovacia

Evenimentul Zilei: S-au împlinit 48 de ani de la protestele cehoslovacilor împotriva politicii comuniste și de la invadarea acestei țări de către URSS și celelalte state membre ale Pactului de la Varșovia (cu excepția României). Care a fost contextul istoric în care au avut loc aceste evenimente, dincolo de recesiunea de la începutul anilor ’60?

FOTO:Ioan Aurel Pop,

Ioan Aurel Pop: Nu sunt specialist al acelei perioade, dar am trăit evenimentele, elev fiind și participând la discuțiile din epocă, la ecourile intelectuale, la urmări. Anii ’60 au adus în peisaj semne interesante, în lume și în România, de la fenomenul hippy, la revoltele studenților din Occident (1968), de la asasinarea președintelui John F. Kennedy (1963), la disputa dintre URSS și China, de la Declarația din Aprilie 1964 a Partidului Muncitoresc Român, la venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, de la stabilirea de către România a relațiilor diplomatice cu Republica Federală Germania (1967), la menținerea (în ciuda liniei Moscovei) relațiilor diplomatice cu Israelul etc. În interior, erau semne importante de dezgheț pe plan cultural: reabilitarea unor scriitori români interbelici, considerați anterior „burghezi” și „retrograzi”, puși până atunci la index, revigorarea unor traduceri din literatura universală, precum Franz Kafka („Castelul”, publicat în 1968), William Faulkner („Casa cu coloane”, publicat în 1968), Ernest Hamingway (cu mai multe romane și povestiri, tradus începând cu 1960), publicarea lui Eugen Ionescu (un volum de dramaturgie apărut în 1968), relaxarea programelor de radio și TV, apariția unor noi reviste culturale, cu materiale curajoase etc. Intelectualii puteau percepe o schimbare de atmosferă culturală, în sensul unui fel de „socialism cu față umană”, în spiritul unei anumite reveniri la valorile tradiționale și perene ale culturii românești și universale. Firește, nu era o libertate reală, ci una controlată, dar decât stalinismul anterior, reflectat așa de bine în literatură ca „obsedantul deceniu” …

-Nicolae Ceaușescu a condamnat la acea dată intervenția Moscovei. Ce credeți că l-a determinat să aibă o asemenea atitudine, sfidătoare față de „Fratele mai mare”?

- Este foarte greu de înțeles pe deplin acest gest. Sunt azi analiști care spun că totul a fost premeditat și chiar permis de Moscova, spre a ademeni Occidentul, spre a-l atrage și amăgi cu „libertatea” din „lagărul socialist”, atât de blamat de adevărații cunoscători. Pe de altă parte, deși destinderea începuse la noi în ultimii ani ai epocii Gheorghe Gheorghiu- Dej, tânărul și impetuosul Nicolae Ceaușescu voia să apară el ca inițiator al spiritului național reînviat, al apărării tradițiilor noastre. De asemenea, dacă este să considerăm gestul ca o inițiativă românească, este de notat că Kremlinul agasa România cu proiecte umilitoare (ca acel plan Valev), de transformare a noastră în anexă agrară a „țărilor frățești”. Cert este că acest gest, perceput ca prooccidental, nu a fost unicul în acest sens, cum s-a văzut și din scurta enumerare de mai sus.

Val de simpatie față de Ceaușescu și PCR

- La puțin timp de la gestul curajos al lui Ceaușescu, mai mulți intelectuali români s-au înscris în Partid. Țările occidentale și-au exprimat admirația pentru poziția României. Așa a ajuns Ceaușescu să se plimbe cu caleașca reginei în Marea Britanie sau să primească vizite de stat importante (De Gaulle, Nixon etc). Putem spune că aceste momente istorice au fost deosebit de importante pentru legitimarea și întărirea puterii lui Ceaușescu în România?

- Da, opinia publică a fost îndată vrăjită de neintervenția armatei române în Cehoslovacia, de înflăcăratul discurs din 21 august 1968, de poziția României, care părea corectă, principială, curajoasă, antisovietică, demnă. S-a afirmat îndată un val de simpatie față de Ceaușescu și chiar față de PCR, în țară și peste hotare. Mari intelectuali – anterior reticenți, rezervați sau chiar critici – au intrat atunci, întradevăr, în partid. Mulți ajunseseră să creadă că regimul comunist nu se va sfârși niciodată și că, dacă tot era să trăiască în comunism, atunci era mai bine să se adapteze, să se plieze. Momentul era oportun pentru astfel de fapte. Simpatia vădită a țărilor occidentale, vizitele la nivel înalt care au urmat au consolidat în mod evident puterea lui Ceaușescu. Regimul său a câștigat astfel, fără îndoială, și simpatie și libertate de acțiune, care s-a dovedit curând malefică. Numai că Occidentul nu a mai perceput răul ori l-a înțeles foarte târziu.

S-a vorbit despre tancuri concentrate pe Prut

- S-a vorbit, în epocă, inclusiv de o eventuală invadare ulterioară a României de către sovietici sau cel puțin de o „detronare” a lui Ceaușescu din fruntea PCR. Există vreun temei istoric pentru aceste supoziții?

- Da, s-au format „gărzile patriotice” pentru apărarea României și se vorbea de tancuri concentrate pe Prut. Nu am văzut dovezi irefutabile despre pregătirea unei intervenții militarea sovietice contra României, în august 1968, dar faptul nu este relevant, deocamdată, fiindcă arhivele Federației Ruse acordă acces limitat cercetătorilor, mai ales când este vorba despre subiecte sensibile.

- Faptul că țările occidentale puternice n-au reacționat atunci decât la nivel declarativ, preferând să-și protejeze interesele economice din URSS și din spațiul aflat sub influența Rusiei, seamănă izbitor cu reacția acelorași țări în urma deciziei mai recente a Rusiei de a interveni în forță în Ucraina. Ce învățăminte putem trage din aceste situații? Sau ele nu suportă comparație?

- Învățămintele trase nu presupun mare filozofie, nici cunoaștere aprofundată a scenei politice! Niciodată nu a existat egalitate deplină între state și mai întotdeauna a dominat forța, chiar și în epoca contemporană, în ciuda adoptării unor d o c u m e n t e internaționale cu principii generoase sau a „garanțiilor” ONU etc. La finele celui de-Al Doilea Război Mondial, Europa a fost împărțită, iar noi, fără să fim întrebați, am fost „vărsați” în sfera de dominație sovietică; nu cred că aveau marii europeni sau SUA vreun gând de a strica înțelegerea cu URSS de dragul României. Ceea ce s-a întâmplat în 1968 – spulberarea, pentru moment, a visului de libertate al cehilor și slovacilor – poate fi comparat cu ceea ce se întâmplă acum cu Ucraina, dar nu în mod mecanic. Nicio realitate din trecut nu este identică cu alta. De exemplu, noua Ucraină acționează câteodată discreționar față de minoritățile sale și chiar față de unii vecini, vrând să joace rolul de mare putere în zonă, în locul Rusiei.

A rămas amintirea unui gest demn

Ce a mai rămas, după 48 de ani, din acțiunea curajoasă a cehoslovacilor? Academician Ioan Aurel Pop are cuvântul: „A rămas amintirea unui gest demn, de contracarare a unei dictaturi care amenința să devină copleșitoare, să înăbușe complet libertatea spiritului. „Primăvara de la Praga” este și un memento pentru cei mari, care cred că pot face orice. Revoluția cehoslovacă nu a reușit atunci, dar a subminat regimul și a pregătit drumul către 1989. Dictaturile, ca să fie înfrânte, trebuie supuse unor acțiuni precum cea din 1968, iar ungurii, cehii și slovacii, polonezii au știut să facă asta. Nici noi nu am stat cu mâinile încrucișate – cum insinuează unii tendențios și, poate, interesat azi – dar noi avem ritmurile noastre istorice, mijloacele noastre și temperamentul nostru. Am avut și noi rezistența în munți, greva din Valea Jiului din 1977, manifestația de la Brașov din 1987, rezistența prin cultură a unor intelectuali, rezistența prin bancuri politice, prin zeflemea etc. Din păcate, la noi, la câțiva ani după „Primăvara de la Praga”, prin anii ’70, au venit noile chingi ideologice care ne-au îndreptat spre înăsprirea dictaturii, spre comunismul „original”, detronat abia la 1989, dar cu urmări până azi. Este de meditat însă la ideea de rezistență față de dictaturi, fiindcă „somnul rațiunii naște monștri”.

Filmul evenimentelor

•  1945 - impunerea regimului comunist în Cehoslovacia (țară formată în 1918 și destrămată în 1992, în urma acțiunii politice pașnice numite „Divorțul de catifea”). Destalinizarea lansată de Hrusciov în 1956 a atins relativ târziu Cehoslovacia, undeva la începutul anilor ‘60
• 1967 - pe fondul unei crize economice prelungite, o aripă reformatoare a Partidului Comunist din Cehoslovacia a demarat un program în favoarea democratizării societăţii şi renunţarea, în timp, la modelul politic comunist, acțiune care a nemulțumit Moscova
• 1968, 5 ianuarie - alegerea unui nou lider al partidului Comunist Cehoslovac. Antonín Novotný, comunist înveterat puternic contestat în țară, este înlocuit cu Alexander Dubcek
• 1968, aprilie - Dubcek își prezintă programul, care viza o creștere economică bazată pe bunurile de larg consum, în detrimentul versiunii staliniste falimentare, bazate pe industrie grea. Programul lui Dubcek propunea libertatea presei și a cuvântului, insituirea unui sistem pluripartidist, libera circulație a persoanelor, dar și federalizarea Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale
• 1968, 3 august - URSS a organizat la Bratislava o dezbatere a partidelor comuniste în cadrul căreia s-a pus accentul pe dreptul Rusiei de a interveni în statele din blocul comunist socialist în eventualitatea în care apare riscul revenirii capitalismului (Doctrina Brejnev)
• 1968, 20-21 august - forțele armate a cinci state membre ale Tratatului de la Varşovia (URSS, RDG, Bulgaria, Polonia şi Ungaria) au invadat Cehoslovacia. 5.000 de tancuri și 200.000 de soldați au pătruns în țară. Deși făceau parte din acest organism înființat în 1955, România și Albania n-au contribuit la represaliile din Cehoslovacia. În ciuda apelului lui Dubcek - în care cerea populației să protesteze pașnic - în urma invaziei 72 de cehi și slovaci și-au pierdut viața, iar alte sute de oameni au fost rănite. Dubcek a fost arestat și dus la Moscova cu un avion militar rusesc. Protestele din Cehoslovacia i-au determinat pe ruși să renunțe la intenția inițială de a-l elimina pe Dubcek. Mai mult, el și-a păstrat funcția, continuând un program de reforme - mai moderate însă
• 1969, aprilie - Dubcek a fost înlocuit din funcţia de Prim Secretar cu Gustáv Husák. Husák a anulat reformele lui Dubcek şi a curăţat partidul de membrii cu vederi reformiste

Discursul lui Nicolae Ceaușescu

„Dragi tovarăşi, cetăţeni ai ţării româneşti,

(...) Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independenţa altui stat. Nu există nicio justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist frăţesc. (Aplauze, urale puternice, prelungite)

FOTO; La o zi după invadarea Cehoslovaciei de către URSS și trupele membrilor Pactului de la Varșovia, Ceaușescu a criticat această acțiune printr-un discurs curajos, ținut de la balconul CC al PCR în fața a zeci de mii de „oameni ai muncii”

(...) Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător cu privire la felul în care trebuie construit socialismul în altă ţară. (...) (Aplauze puternice, urale prelungite)

(...) „Am hotărât ca începând de astăzi să trecem la constituirea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, ţărani şi intelectuali, apărătoare ale independenţei patriei noastre socialiste. Dorim ca poporul nostru să-şi aibă unităţile sale înarmate pentru a-şi apăra cuceririle revoluţionare, pentru a-şi asigura munca paşnică, independenţa şi securitatea patriei socialiste”.

(...) S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluţiei; se vor găsi poate mâine unii care să spună că şi aici, în această adunare, se manifestă tendinţe contrarevoluţionare. Răspundem tuturor: întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre. (Ropot de aplauze, urale îndelungi).