Primarul din Iași pus la punct de un ministru: ”A pierdut fonduri nerambursabile de 12 milioane de euro”

Primarul din Iași pus la punct de un ministru: ”A pierdut fonduri nerambursabile de 12 milioane de euro”

Fostul ministru al Comunicațiilor, Bogdan Cojocaru îl acuză pe Mihai Chirică, primarul din Iași că se laudă, dar nu prea are cu ce.

Mihai Chirică, primarul Iași-ului este acuzată că se laudă că a reușit să aducă finanțări europene în valoare de 180 de milioane de euro, dar uită să facă și o comparație cu alte unități teritorial-administrative.

Deputatul PSD de Iași, Bogdan Cojocaru (foto) susține că primarul de Iași uită să spună că ce de la Consiliul Județean Iași au atras finanțări europene de un miliard de euro. ”Dacă ieșenii ar trebui să fie mândri cu privire la fondurile atrase de primărie (180 milioane de euro), cum ar trebui să se simtă când Consiliul Județean a atras pentru Iași nu mai puțin de 1 miliard de euro, adică de cinci ori mai mult? Să nu uităm că aproximativ 30% din banii pe care i-ați atras au fost repartizați de guvernul PSD, pe care l-ați hulit atât de mult. Iașul a avut alocată o sumă totală de aproximativ 50 de milioane de euro pentru proiecte europene pe axa prioritară 4, suplimentată ulterior”, spune deputatul Cojocaru.

La nivelul municipiului Iași, Primăria a reușit performanța de a pierde fonduri nerambursabile, deoarece a tratat cu superficialitate acest subiect. ”Amintesc aici neaccesarea celor 12 milioane de euro pentru achiziția de autobuze și tramvaie ecologice, precum și nefinalizarea proiectului pentru realizarea termosistemului la cele trei blocuri turn din Piața Unirii. În ambele cazuri cei care decontează incompetența administrației locale sunt ieșenii, care vor scoate banii din buzunarul propriu să achite contravaloarea creditelor acontate de municipalitate”, mai susține deputatul.

Primarului din Iași îi este reamintit cum a fost ”plantat” în fruntea organizației municipale a PSD Iași, unde a fost primit cu brațele deschise. ”Din păcate, după ce v-ați văzut cu sacii în căruță, ați plecat pe ușa din dos și au mai fost buni doar cei care v-au cântat și vă cântă în strună. Îmi pare rău că printre aceștia se mai numără încă și o parte dintre actualii mei colegi de partid. Dvs. sunteți pentru moment liberal. Pe mine m-ați găsit social-democrat și mă regăsiți acum, tot social-democrat. Și la bine, dar mai ales la greu. Am ales să respect niște principii, nu să dau bir cu fugiții”, mai scrie deputatul Cojocaru.

Între cei doi oameni politici există dialog public în care primarul nu s-a sfiit să folosească cuvântul ”parazit”. ”Nu sunt un „parazit”. Cred, domnule primar, că cei peste 12 de ani petrecuți în mediul privat, în zona de IT, după absolvirea studiilor universitare, dar și perioada de activitate în administrația centrală mă îndreptățesc să sancționez derapajele administrației locale. Indiferent dacă vă place sau nu!”.

Ne puteți urmări și pe Google News