Articolul din care redăm mai jos avea titlul „Viața de chef și zaiafet din Bucureștii de altădată”:

Primele mele amintiri se leagă de strada Șerban Vodă – pe atunci podul Beilicului – unde ședea tata, un tenor cu o voce minunată, dirijor al corului de la biserica Domnița Bălașa.

După cum e lesne de înțeles, casa noastră era în permanență deschisă pentru boema de pe atunci.

De sărbători aici se întindeau chefurile de răsunet ale Capitalei.

Mi-amintesc că într-un Crăciun au venit la noi Eminescu, căruia i se spunea în casă Stăpânul, Tony Bacalbașa – Kinderul, Marion – Mahalagioaica, Nerva Hodoș, tenorul Băjenaru și alții.

Tata Costache a cântat atât de mișcător încât musafirii au căzut în genunchi, poate din cauza beției.

Când s-a stins din viață marele Eminescu, tata, însoțit de corul bisericii Domnița Bălașa, a cântat prohodul și fericirile pentru prietenul lui scump și drag, încât toată lumea plângea.

Abia băgat în groapă, au plecat prietenii în mahalaua Filaretului și au tras un chef în lege, așa cum îi plăcea răposatului.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric