Președintele Iohannis, somat să decidă vaccinarea obligatorie: Situația a ajuns la nivelul critic

Președintele Iohannis, somat să decidă vaccinarea obligatorie: Situația a ajuns la nivelul critic

Unul dintre puținii specialiști în medicina de dezastru, pe care România îi are, este de părere că a sosit momentul în care autoritățile trebuie să se implice total.

Dan Ioan Mănăstireanu a fost medic militar cu specializarea ATI și medicină de urgență. În plus, doctorul Mănăstireanu este și specialist în medicina de dezastru, fiind profesor la Universitatea de Medicină din București, și a fost directorul celebrului Spital Elias.

Întrebat cum vede sitiauțai medicală din prezent, România clasându-se pe locul doi mondial la numărul de persoane infectate și de morți, doctorul Mănăstireanu a declarat că este un dezastru.

”E un dezastru medical și ar trebui gestionat după legile medicinei de dezastru, care nu e medicină, e planificare și organizare. Momentul planificării a trecut, acum trebuie să ne organizăm ... Ar trebui instituit un grup de acțiune, cu puteri executive depline, pentru că în medicina de dezastru nu există democrație, ci numai dictatură. Dictatura bunelor intenții. Acest grup ar trebui să fie sub comanda exclusivă a președintelui țării, așa cum este în Statele Unite”, a spus doctorul Mănăstireanu, într-un interviu pentru Libertatea.

Cheia este la președintele României

Specialistul a mai spus în interviul pentru Libertatea că vremea indeciziei a trecut, și că singura persoana capabilă să mai gestioneze acest dezastru este președintele României, Klaus Iohannis.

„Da, la ora actuală, cheia este la președinte. Cred că președintele trebuie să se înarmeze și să intervină în această situație. Președintele își poate organiza un comitet de dezastru care să acționeze cu ștampila dânsului, pentru că toată lumea vorbește de Guvern și că Guvernul nu face. De ce nu face? Pentru că majoritatea membrilor Guvernului, cu excepția ministrului sănătății, dar și asta câteodată, habar n-au ce trebuie făcut. Și nici nu poți să le impuți asta, pentru că ei n-au studiile necesare”, a mai spus medicul.

Cum poate fi salvată situația

Medicul Mănăstireanu crede că situația mai poate fi salvată prin adoptarea unor decizii dure, precum vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii ocupaționale.

„Vaccinarea obligatorie ar trebui introdusă la cei care pot răspândi virusul: personalul medical, cel din învățământ, cel din comerț, din HoReCa. Eu aș face obligatorie vaccinarea și la persoanele de peste 60 de ani. Acești oameni, care sunt susceptibili de a duce virusul mai departe, de a atrage alte valuri ale pandemiei, ar trebui convinși să se vaccineze”, a mai comentat medicul Mănăstireanu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News