Cazuri mai vechi sau mai noi intaresc rolul presei in societate.

Accidentul produs de ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a readus in discutie puterea si influenta presei. Cazuri din istoria ultimilor ani sustin rolul mass-media. In discutiile permanente despre presa, putere, influenta si interes public, cazul Ludovic Orban vine sa certifice o realitate. Presa incepe sa functioneze ca o a patra putere, ca o institutie atenta la celelalte puteri.

Mai mult, articole aparute in presa au avut efect chiar in randul breslei. Dupa articolele din EVZ despre afacerile cu Serviciul de Transmisiuni Speciale ale redactorului-sef de la „Gandul”, Bogdan Chirieac, care veneau in conflict cu calitatea lui de jurnalist, acesta a demisionat.

Reactie in lant

In cazul Orban, adevarul din spatele unui accident care se dorea musamalizat a inceput sa iasa la iveala datorita anchetelor perseverente si a mobilizarii jurnalistilor.

Pe 18 decembrie, „Cotidianul” a deschis ziarul cu accidentul ministrului, iar subiectul a tinut prima pagina cateva zile. „Evenimentul zilei” a scris pe larg despre controversatul incident, condimentat cu declaratii contradictorii. „Adevarul” a fost transant, titrand „Afara cu sobolanul”. Elementele nou-aparute in fiecare zi au reconstruit un accident comis de Ludovic Orban, ca o ironie a sortii, exact langa Palatul Cotroceni.

Influenta presei a fost revelata la scurt timp: Ludovic Orban a ajuns la politie dupa ce oamenii legii l-au sunat, citind in presa despre incident.

Analiza presei, marca Patapievici

La inceputul lunii noiembrie, scriitorul Horia-Roman Patapievici facea o radiografie a presei romanesti. Duritatea concluziilor l-au facut pe senatorul EVZ sa precizeze clar la inceputul fiecaruia dintre cele doua articole pe tema presei: „acest articol nu trebuie inteles ca fiind impotriva presei”. Patapievici reclama intoarcerea presei scrise cu spatele la public si cu fata catre patronat. Efectul: o presa fara o putere reala.

Catalin Tolontan, redactor-sef al „Gazetei sporturilor”, raspunde senatorului EVZ. Cu exemple concrete din multe ziare, Tolontan este categoric: „Da, presa are putere!”.

„Evenimentul zilei” completeaza lista deschisa de ziaristul „Gazetei sporturilor”. De-a lungul timpului, articolele aparute in EVZ au influentat decizii ale autoritatilor, au schimbat ministri si chiar au impus un presedinte la Cotroceni, pe Emil Constantinescu, in 1996.

DECISIV

„Evenimentul zilei”, cel mai influent ziar postdecembrist

Puterea mass-mediei a fost ilustrata, poate, cel mai bine, in acesti 18 ani de libertate a presei, de catre EVZ.

> EVZ a fost primul jurnal care a dat publicitatii o lista cu sute de informatori ai Securitatii.

> EVZ „l-a dat jos” (in 1993) pe selectionerul Cornel Dinu de la carma echipei nationale de fotbal, dand astfel prilejul „Generatiei de Aur” de a se naste.

> „Bulina rosie” l-a prins, in 1993, pe ministrul culturii, Petre Salcudeanu, cu pantalonii in vine dupa un sex-gate ratat cu o functionara din minister, si l-a presat pe „Don Juan” pana acesta si-a dat demisia.

> Si tot EVZ a determinat (in 1994) schimbarea lui Mihai Panzariu, starostele Vamilor, pe motiv de contrabanda, si a sefului TVR, Paul Everac, pe motiv de incompetenta crasa. 

> EVZ a mers pana-n panzele albe cu anchetele impotriva baronilor PSD si are cel putin un ministru „pe constiinta” (Hildegard Puwak, de la Integrare).

> „Evenimentul” a fost una dintre putinele publicatii care au rezistat tavalugului reprezentat de partidul-stat PSD si premierul Adrian Nastase, care au fost la cativa pasi de a face din libertatea presei o notiune vetusta.

 > In 1996 si 2004, „Evenimentul” a ajutat opozitia sa darame o putere care parea de neinvins. Emil Constantinescu si Traian Basescu au recunoscut public ca, fara sprijinul neconditionat al EVZ, nu ar fi ajuns presedinti ai Romaniei.

> In octombrie 2005, ziarul a facut dezvaluiri despre afacerile lui Dorin Cocos, sotul sefei administratiei prezidentiale, Elena Udrea, dezvaluiri care au fortat-o pe Udrea sa-si dea demisia de la Cotroceni.

> In ianuarie 2006, „Evenimentul” a spus povestea a doi romani aflati in captivitate in Irak, o „bomba” de presa care a dus la demiterea lui Mihai-Razvan Ungureanu, ministru de externe.

> In noiembrie 2007, EVZ a dezvaluit afacerile cu Serviciul de Transmisiuni Speciale ale lui Bogdan Chirieac, redactor-sef la ziarul „Gandul”, militand pentru despartirea politicii editoriale de afacerile jurnalistilor. La scurt timp, Chirieac a demisionat de la ziar. (Andrei Craciun)

 

Horia-Roman Patapievici

„Problema presei din punct de vedere deontologic”*

> Presa noastra, care este in momentul de fata o presa de patronat, are despre sine constiinta ca trebuie sa fie a sefilor, mai degraba decat a jurnalistilor; si mai degraba decat a celor care o citesc, a celor care fac bani din ea. Publicul e pe ultimul loc, pentru ca pe primul este oligarhia proprietarilor.

> Presa a fost recunoscuta ca fiind un actor politic redutabil atat de lumea politicii, care a ales sa-si faca politica prin presa, cat si de lumea afacerilor, care a facut din presa un mediu plin de bani, iar din jurnalisti niste tinte privilegiate ale traficului de influenta.

> Azi, in Romania, sa fii patron de presa e profitabil; sa fii jurnalist, e dificil; sa fii public e sa fii continuu victima nu atat a dezinformarii, cat a unor informatii care, fara a fi false, sunt tesute din intrigile oamenilor cu putere si bani. De cand au intrat banii in presa, iar presa a intrat in politica, nimic nu pare a mai putea fi dezinteresat, de buna-credinta ori lipsit de partizanat in felul in care presa isi informeaza publicul.

> Al doilea caz de abandon al publicului a fost ilustrat de evolutia televiziunilor private, care, dupa momentul eroic al luptei impotriva minciunii de stat propagate prin TVR, au virat, dupa 2000, fie spre divertisment decerebrat, fie spre politizare fatisa. Exemplul clasic pentru prima situatie este postul de televiziune privat Pro TV.

> Televiziunile lui Dan Voiculescu au adoptat solutia politizarii. De la scalambaiala inepta si adeseori penala a unui Badea, trecand prin mohoratele marlanii ale unui Ciutacu, jenantele interpelari ale unei Vranceanu-Firea si pana la obtuzitatea hilara a cuplului Gadea-Cristoiu, televiziunile lui Dan Voiculescu ilustreaza partizanatul propagandistic orb. Daca Pro TV, care are cel mai bun rating, contribuie la prostirea noastra prin divertisment, Antenele lui Voiculescu, care se afla pe locul doi in audienta, o realizeaza prin propaganda politica fatisa.

> Nu putem vorbi de democratie fara a analiza cum functioneaza presa. Presa face opinia publica, de care depinde guvernarea. Guvernarea se straduieste sa influenteze presa, ca sa castige opinia publica. Afacerile vor presa, ca sa influenteze guvernarea. Si toata lumea vrea sa se imbogateasca in cel mai scurt timp cu putinta. Cam asta e sursa problemelor noastre.

> Cum esenta puterii este abuzul, iar celor puternici nu li se poate cere sa nu abuzeze de puterea lor, solutia este una singura: onestitatea jurnalistilor. Cand e onesta, presa e mai puternica decat guvernarea. De aceea, putem judeca onestitatea presei noastre dupa puterea ei. Cine, din presa, va indrazni sa se laude cat de puternica e?

* fragmente din articole aparute in EVZ pe 8 si 15 noiembrie

 

CATALIN TOLONTAN

 

Da, presa are putere!

E incomod sa-l contrazici pe Horia-Roman Patapievici. Mai ales intr-o tema confortabila eminentului ganditor, multimii si politicienilor: decaderea jurnalismului. Dar democratia nu e un joc despre cat de comod ne simtim, ci despre cat de liberi santem. Asadar. In „Evenimentul zilei”, Patapievici a publicat un eseu in doua parti, „Problema presei, din punct de vedere democratic”.

Pe scurt, presa romaneasca a abdicat de la serviciul public, fiind corupta fie de profit, cazul ziarelor si televiziunilor de divertisment, fie de anexarea la interese politice sau de afaceri, vezi media partizana.

Concluzia? Ratacindu-si onestitatea, presa si-a pierdut puterea. „Cine, din presa, va indrazni sa se laude cat de puternica e?”, se incheie textul omului de cultura.

Cine va indrazni?

Sa vedem cine. Poate ca cineva la care Horia-Roman Patapievici nici nu s-a gandit.

1. Reporterul „Cotidianului”, George Lacatus, cel care, cu o perseverenta in spatele careia n-a stat decat propria incapatanare profesionala, a demontat mecanismul abuzurilor din Loteria Romana. In urma investigatiei sale, sustinuta pe B1 TV de Radu Moraru, seful Loteriei, Nicolae Cristea, si fostul vicepremier George Copos au fost adusi in fata instantei.

2. Jurnalistul „Gazetei Sporturilor”, Decebal Radulescu, omul care a publicat probe clare ce l-au obligat pe Gica Popescu sa returneze bugetului peste 400.000 de dolari, impozite neplatite din transferurile de jucatori. A fost cea mai mare suma recuperata vreodata de Fiscul roman de la o persoana fizica.

3. Adriana Oprea Popescu si echipa de la „Jurnalul National” care se ocupa de dosarul celor peste 350 de copii disparuti in Romania. Datorita eforturilor lor jurnalistice, care se intind pe ani de zile, o problema grava a fost adusa in dezbaterea publicului, unele cazuri au fost rezolvate, iar autoritatile si-au revizuit procedurile de cautare.

4. Ziarista Maria Manoliu, care a publicat in „Gandul” analiza din care rezulta ca betonul mananca anual 1 milion de mp din suprafata verde a Bucurestiului, veritabila definitie a unui articol de interes public.

5. Catalin Balan si Adelina Vlad, redactorii „Evenimentului zilei”, care au oferit o dimensiune nationala cazului Ralucai Stroescu, fata de 31 de ani moarta de epuizare in urma muncii depuse la o mare companie multinationala. Raluca a devenit semnul de exclamare pentru o intreaga generatie de tineri romani.

6. Jurnalistii care realizeaza sutele de investigatii si dezvaluiri publicate in fiecare luna de ziarele locale, de la „Viata Libera”, din Galati, pana la „Adevarul” de Arad, „Hunedoreanul”, din Deva, „Gazeta de Sud”, din Craiova, „Ziarul de Iasi” si multe, multe alte titluri.

Judecata in categorii

Enumerarea este obositoare, dar ignorarea este plictisitoare!

Horia-Roman Patapievici judeca ceea ce vede, nu ceea ce este. Iar generalizarea ajunge sa mineze inclusiv numeroasele si dureroasele puncte unde are dreptate. Pentru ca are.

Da, presa romana sufera de ceea ce Adam Michnik numea „sindromul jurnalistilor de a vedea in alb si negru, in timp ce democratia este spatiul culorii gri”. Da, ziaristii au ajuns sa se creada descoperitorii adevarului, in timp ce rolul nostru este sa furnizam fapte si informatii oamenilor, pentru ca ei sa ajunga la adevar.

Da, are dreptate profesorul american Peter Gross atunci cand spune ca „jurnalistii se viseaza liderii sociopolitici si culturali, atunci cand ei sunt doar facilitatorii leadershipului, implicarii si educarii publice”. Ceea ce reclama, cu alte cuvinte, si Patapievici.

Da, toate aceste lucruri se intampla!

Miile de raspunsuri

Numai ca geometria variabila a presei romanesti nu justifica o judecata definitiva si purtata in categorii, asa cum e tentat sa faca invitatul „Evenimentului zilei”.

Exista mii de profesionisti media care ii pot raspunde lui Horia-Roman Patapievici, pe baza integritatii si a competentei lor: „Da, presa are putere!”.

Are puterea care decurge din actul lor individual, din buna practica si din serviciul adus publicului. Plus. Puterea de a dezbate cazul Chirieac, de a-si evalua propriile complicitati si puterea de a discerne ca, in ciuda faptului ca pozitia lui Horia-Roman Patapievici despre presa seamana cu cea a lui Nicolae Vacaroiu, asta nu inseamna ca acestia doi ar avea ceva in comun.