Premieră în România. Reintegrare socială a deținuților din Oradea, prin realitate virtuală

Premieră în România. Reintegrare socială a deținuților din Oradea, prin realitate virtualăSursa foto: Penitenciarul Oradea
Deșinuții din Penitenciarul de Maximă Siguranță Oradea, care se apropie de eliberare, se antrenează pentru viața de dincolo de gratii cu ajutorul VR.
Astăzi, 4 iulie 2025, în cadrul ședinței festive organizate de Administrația Națională a Penitenciarelor la Academia de Studii Economice din București, Penitenciarul Oradea a fost premiat pentru pilotarea, în premieră națională, a programului RECOMMIT. Este vorba despre  un proiect inovator. Acesta integrează tehnologia VR (realitate virtuală) în activitățile de reintegrare socială a deținuților.

Deținuții care se apropie de eliberare, implicați în scenarii realiste la locul de muncă

Diploma a fost acordată ca recunoaștere a eforturilor comune ale echipei Serviciului Asistență Psihosocială, implicată în pilotarea acestui proiect inovator.Curriculumul a fost dezvoltat pe baza cercetărilor privind provocările interpersonale legate de muncă cu care se confruntă în mod obișnuit deținuții aflați în faza de eliberare. Platforma VR a servit drept teren de instruire captivant. Aceasta le-a permis  deținuților să se implice în scenarii realiste la locul de muncă, să își exerseze abilitățile de comunicare. De exemplu,  ascultarea activă și empatică. Dar și  gestionarea conflictelor și stabilirea unor limite interpersonale sănătoase. Pentru a asigura o implementare eficientă, a fost organizat un eveniment de instruire a formatorilor.

 

Sursa foto: Penitenciarul Oradea

Pilotarea programului a dus la o creștere a încrederii, cunoștințelor și competenței deținuților în gestionarea interacțiunilor la locul de muncă. E încurajat  comportamentul prosocial și se reduce riscul de recidivă.

VR ajută la scăderea riscului de recidivă

Activitățile de diseminare ale proiectului au jucat un rol crucial în reducerea stigmatizării din jurul foștilor deținuți.  În acest sens au fost implicați factorii de decizie, părțile interesate din comunitate și angajatorii. Tema discuțiilor a fost forma de sprijini acordată  foștilor deținuți în obținerea unui loc de muncă și reintegrarea în societate. Se așteaptă ca impactul proiectului să se extindă dincolo de implementarea sa inițială. Să ofere  un cadru educațional durabil pentru reabilitarea deținuților și succesul pe termen lung.

Sursa foto: Penitenciarul Oradea

"Mulțumim domnului director general al ANP pentru aprecierea și sprijinul acordat, care ne motivează să continuăm proiectele inovative.
În plus, programul RECOMMIT a fost desemnat exemplu de bună practică la nivel european în cadrul Platformei Erasmus+ — o recunoaștere importantă pentru întreaga echipă!Mulțumim tuturor specialiștilor implicați și partenerilor de la Departamentul de Psihologie al Universității din Oradea, fără de care această reușită nu ar fi fost posibilă!", a spus comisarul șef de Poliție penitenciară, Laura Opriș.

Ne puteți urmări și pe Google News