Venituri de 3 milioane lei pentru Penitenciarul Oradea. Deținuții fac volane pentru mașini de lux

Venituri de 3 milioane lei pentru Penitenciarul Oradea. Deținuții fac volane pentru mașini de luxSursa foto:Penitenciarul Oradea

Penitenciarul de Maximă Siguranță  Oradea are o capacitate legală de 439 de locuri. În prezent sunt 633 de deținuți. Ceea ce indică un grad de ocupare de 144%. În 2024, peste 160 de deținuți au muncit lunar. Generând venituri de aproape trei milioane lei. Rezultat ce plasează Oradea în topul penitenciarelor din țară, din acest punct de vedere.

Deținuții manipulează colete, asamblează mobilă, fac volane pentru mașini de lux

Trendul pozitiv al veniturilor obținute se menține și în 2025. Până la sfârșitul lunii mai s-a depășit deja 60% din planul anual de venituri. Ceea ce confirmă interesul crescut pentru implicarea deținuților în muncă. Și eficiența parteneriatelor active. De-altfel Alina Birta, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, a ținut să sublinieze că se fac eforturi de reintegrare prin muncă a deținuților.Veniturile din activităţile productive desfăşurate în 2024 s-au ridicat la 2.829.407 lei (cu TVA). Suma reprezintă 97% din planul anual aprobat. În primele cinci luni ale anului 2025, Penitenciarul Oradea realizase deja peste 60% din planul de venituri pentru întregul an. Acesta este estimat la 2.673.000 lei, fără TVA.

Sursa foto: ebihoreanul.ro

Munca se desfăşoară atât în interiorul penitenciarului, cât şi în exterior. În funcţie de regimul de detenţie, nivelul de risc şi resursele disponibile pentru supraveghere. În penitenciar, deţinuţii confecţionează feţe de încălţăminte pentru RD România (cu activitate sezonieră), pungi publicitare pentru Roman Bag . Fac și componente pentru industria auto, în colaborare cu Valtryp.  Campania fabrică volane îmbrăcate în piele și în lemn pentru: Porsche, Mercedes, BMW, VW, Audi, Toyota, Honda, Skoda  În exterior, deţinuţi la manipularea coletelor pentru Cargus. La asamblarea mobilei pentru RXP. Pentru munca prestată, deţinuţii primesc 40% din tariful încasat de unitate,.Care este în jur de 24,5 lei pe oră plus TVA.

 

Deținuții au un fond pentru când se vor elibera. Dacă muncesc au "zile-câştig"

Din suma care le revine, 90% poate fi cheltuită pe perioada detenţiei. 10% se consemnează într-un fond special. Disponibil la eliberare."Unul dintre elementele hotărâtoare în contractarea cu administraţia locului de deţinere l-a reprezentat posibilitatea de a contracta în funcţie de target. De a stabili cu agentul economic un tarif pentru unitatea de produs. În aşa fel încât agentul economic să îşi poată face un calcul economic", a explicat ieri comisarul-şef Ciprian Timiş, directorul Penitenciarului Oradea, într-o conferință de presă.

Sursa foto: Penitenciarul Oradea

Pe lângă plata efectivă, munca le aduce deţinuţilor şi "zile-câştig". Adică  reducerea duratei pedepsei. Patru zile lucrate cu plată echivalează cu cinci zile de executare. Pentru munca neremunerată raportul este de trei la patru. Pentru munca de noapte, două zile muncite se consideră trei executate.