Romanța a fost mereu o creație de dragoste, scrisă pentru cineva. Este considerată de specialiştii din domeniul muzical drept una din cele mai vechi subgenuri de muzică uşoară, care îi face pe mulți să lăcrimeze fie de tristețe, fie de bucurie.

Potrivit scrierilor vremii, după 1848, romanța ocupă un loc aparte în repertoriul lăutarilor, dar și al teatrelor. Romanța „Flori de nufăr”, (Mândra mea de altădată) este socotită prima romanță românească scrisă de un compozitor cu pregătire muzicală.

Ionel Băjescu-Oardă a compus-o și a înregistrat-o pe un disc de ebonită în 1905. Un alt mare compozitor de romanțe este Ionel Fernic, care încă de la 17 ani se face remarcat cu romanța „Balada crucii de mesteacăn” cântată de Dorel Livianu, iar mai târziu scrie „Îți mai aduci aminte, doamnă?” interpretată de Jean Moscopol.

Ioana Radu, „Regina romanței românești”

Alexandru Leon scrie „Pentru ochii tăi cei dulci” și „Mi-ești dragă” cântată de Jean Moscopol cu acompaniament de pian și violoncel. Petre Andreescu dă lovitura în 1933 cu romanța-tango „Sub balcon eu ți-am căntat o serenadă”. Nello Manzatti scrie „Frumoasa mea cu ochii verzi” - interpretată de Petre Alexandru și „Vânt de seară” cântată de Dorel Livianu.

Deși Ioana Radu este considerată „Regina romanței românești”, rămânând în istoria muzicii de acest gen cu „Te rog sa uiti ca te-am iubit”, Aș vrea iar anii tinereții”, „Îți aminești?”, „Din ochii care-au plâns vreodat”, „Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești”, „Și-n chiosc fanfara cânta”, cea mai iubită romanță este, potrivit criticilor muzicali, „ Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva”.

Romanța a fost compusă de Eugen Seno Ionescu (1907-19760), compozitor, muzician și dirijor român, și a fost interpretată, pentru prima oară de Ion Luican (1907-1992), cântăreț de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Nu se știe data apariției sale, deoarece multe documente au fost distruse în Al Doilea Rîazboi Mondial. Se presupune că a apărut în perioada interbelică. Romanța s-a bucurat, însă, de un succes uriaș, fiind preluată apoi de cunoscuți interpreți, cum ar fi Ileana Sărăroiu, Ion Ghițulescu, Nelu Ploieșteanu, actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache.

Versurile unei romanțe nemuritoare: „Să-mi cânți cobzar bătrân ceva”

Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva Să-mi cânţi ce ştii mai bine Căci vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da Şi haina de pe mine Căci vin ţi-oi da şi bani ţi-oi da Şi haina de pe mine.

Să-mi cânţi cobzar bătrân ceva Să-mi cânţi şi din vioară Că doar s-o isprăvi de-acum O viaţă-atât de-amară Că doar s-o isprăvi de-acum O viaţă-atât de-amară.

Lăsaţi-mă lângă pahar, De viaţă nici nu-mi pasă, Căci sunt copil al nimănui, Şi n-am nici bani, nici casă. Sunt copil al nimănui, Şi n-am nici bani, nici casă.

Lăsaţi-mă în fum să stau, În crâşma întunecată, Şă beau, să cânt şi-apoi să uit Că am iubit vreodată. Şă beau, să cânt şi-apoi să uit Că am iubit vreodată.

Cine a fost Ion Luican

Ion Luican (n. 29 decembrie 1907, comuna Frumușani, județul Călărași — d. 1 septembrie 1992, comuna Frumușani, Călărași) a fost un cântăreț român de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Numele artistului este legat de romanța „Să-mi cânți cobzar bătrân ceva” și de cântecul „M-a făcut mama oltean”.

În perioada adolescenței, Ion Luican urmează cursurile unui seminar teologic, unde învață să cânte pe note. Absolvă în 1934 Academia Regală de Muzică din București, unde i-a avut profesori pe Constantin Brăiloiu și Ion Chirescu. În 1943, termină Școala de cântări bisericești, aflată sub patronatul Sfintei Mitropolii a Ungro-Vlahiei și Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar în 1945 termină studiile liceale la Liceul „Matei Basarab” din București. Absolvă în 1956 Institutul Teologic de Grad Universitar din București.

Debutul și activitatea artistică

În 1932 este angajat ca „diseur” la restaurantul „Izvorul rece”.

Debutează la Radio în 1933, cântând în direct reclame muzicale. În același an câștigă un concurs organizat de casa de discuri Odeon și devine angajat al firmei. Imprimă pe plăci de gramofon în Berlin și debutează cu piesele: „Mi-e dor de-acasă” de Elly Roman și „Să-ți cânt, samovare” de Max Halm în 1937.

În această perioadă, a anilor 1930-1940, cântă cu orchestrele: Petrică Moțoi, cu care a și debutat la Radio, Vasile Julea, Frații Stănescu, Elly Roman, Ernst Hönigsberg, George Corologos, Ionel Vlădescu. Din 1948 începe să abandoneze genul de muzică ușoară, în favoarea muzicii populare și a romanței.

În numeroasele turnee întreprinse cântă cu orchestrele „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, „Doina Argeșului” din Pitești; cu orchestrele de muzică populară ale filarmonicilor: „Banatul” (din Timișoara), Cluj și Ploiești; cu orchestrele: Ansamblului „Perinița”, Sfatului Popular al Capitalei, Teatrului de estradă „Ion Vasilescu”.

I-au fost colegi de scenă: Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ioana Radu, Rodica Bujor, Mia Braia, Iustina Băluțeanu, Gică Petrescu, Petre Gusti, Emil Gavriș, Angela Moldovan, Ileana Constantinescu, Lucreția Ciobanu etc.