În marginea Imperiului, trei gubernii ridică pretenții. Imperiului nu-i convin aceste semne din ce în ce mai enervante de nesupunere. Cum îndrăznesc acești impertinenți să nu se supună directivelor noastre? Imperiul se foiește, emite indignări, impune restricții, dă amenzi. Imperiul se preocupă.

Imperiul are o nucă tare de spart, bag eu de seamă.

În coasta noastră, trei vecini de soartă geostrategică dau semne din ce în ce mai evidente că vor să se reconsidere relația dintre Centru și Periferie – folosesc, evident, termenii lui Wallerstein.

Duminică, în Ungaria, rebelul suveranist Viktor Orban a obținut o victorie politică zdrobitoare, cu peste 50%. În ciuda eforturilor disperate ale aripii sorosiste din Europa, în ciuda corului deontologic de bocitori progresiste care i-au tot cîntat prohodul, dînd drept sigură victoria opoziției unite, iată că Orban a dat o lecție exemplară de organizare și de pertinență electorală. Un fleac: i-a ciuruit. A obținut majoritate calificată, de-aia de două treimi, prin care poate schimba Constituția.

Lîngă el, ceva mai la sud, în aceeași zi, sîrbul Vučić a cîștigat la fel de evident, tot cu peste 50%. Corul bocitoarelor a fost la fel de intens, deplîngînd felul în care impertinentul lider autohton nu se supune înțeleptelor recomandări de supușenie venite dinspre Centru.

Lîngă el, ceva mai la nord, în Polonia, partidul Lege și Dreptate, cu cei trei lideri ai săi, Kaczyński, Duda și Morawiecki, cunoaște o întărire considerabilă. Războiul din Ucraina a forțat Imperiul să oprească vremelnic presiunea de lichidare a acestui cuib de nobili rebeli. Dintr-o dată, Polonia s-a transformat din oaia neagră a Europei în ditamai lumina democrației, fiind în prima linie a frontului în proaspătul conflict cu Rusia.

Spuneam că Orban a dat o lecție de organizare și de pertinență electorală. De fapt, e chiar un pic pe dos. Nu este într-atît meritul liderilor, cît al popoarelor care i-au ales și îi susțin, în ciuda presiunii Centrului imperial.

E meritul ungurilor și al polonezilor și al sîrbilor care nu s-au lăsat spălați pe creieri de amăgelile deontologiei progresiste, ale desantului ideologic prăvălit asupra statelor post-comuniste mai recent intrate în Uniunea Europeană.

Spre deosebire de români, care de douăzeci de ani mușcă momeala cu la fel de mult entuziasm, cele trei popoare vecine nouă au trecut printr-un sănătos proces de desvrăjire. Da, Europa e bună. Da, vrem în Europa, cum să nu. Dar nu în Europa asta pe care ne-o băgați voi pe gît. Nu în forma asta ideologică de hegemonie mascată pe care să străduie s-o impună cu perseverență Centrul bruxellez. Rîdem, glumim, votăm, negociem. Rezistăm. Nu s-a întîlnit hoțul cu prostul, să ne tăvăliți voi ca pe ultimii fraieri.

Nu este deloc o coincidență că s-a format această centură de reticență și de presiune populară. Deontologii îi spun euroscepticism. Evident, este o etichetă în mod convenabil pusă, să-i facă de rîs pe rebeli, să-i spurce, să-i demonizeze.

Deontologii pot să împrăștie ce vorbe de ocară vor ei, că împrăștie degeaba. Lumea nu e proastă, lumea decelează propaganda. Nu e vorba despre euroscepticism. Euroscepticism ar fi atunci cînd polonezii și ungurii și sîrbi ar veni să clameze ieșirea din Uniunea Europeană.

Este pur și simplu scepticism la adresa proiecției ideologice hegemonice. La adresa îndoctrinării toxice venite dinspre mediile extremist-progresiste. Dinspre școala de gîndire sorosistă care propăvăduie revoluția continuă și dizolvarea vechilor structuri sociale, spre mai bunul control dinspre Centru.

E un asalt continuu, la adresa unor instituții sociale care asigură autonomia societății: familie, religie, patriotism. Iar aceste popoare care au stat sute bune de ani sub cizma altor Imperii îl decelează în mod corect și prin votul lor dau un răspuns simplu: nu, mulțumim, nu ne păcăliți, nu vrem un astfel de viitor. Noi vrem să rămînem în continuare sîrbi, unguri, polonezi. Lăsați harneala, că nu merge. Nu ne păcăliți voi așa de ușor...

Nu e euroscepticism la aceste trei popoare. E o îndîrjire necesară de a refuza să fie dizolvați într-un tefelism fleașcă. De a ceda independența ontologică. Noi sîntem sîrbi, unguri, polonezi, nu maimuțoi de pluș, cum ne-ați dori voi. De a se disipa într-o mare informă, fără caracteristici, fără legitimitate, deci mai ușor de controlat.

La fel precum elvețienii pun mare preț pe libertatea lor, la fel și sîrbii, ungurii, polonezii. E refuzul popoarelor controlate sute de ani de Imperiu de a accepta relația asimetrică Imperiu – Gubernie, Centru – Periferie, Stăpîn – Slugă.

Pe de o parte, îi admirăm pe ucrainieni că vor să fie liberi, independenți, să-și hotărască singuri soarta, desprinși din îmbrățișarea sufocantă a celuilalt Imperiu, cel rus. Pe de altă parte, popoarelor de periferie deja intrate în sfera de influență a Imperiului occidental, sîrbi, unguri, polonezi, români, li se refuză dorința de autonomie decizională. Sînt supuși presiunilor de conformare, de dizolvare într-o masă amorfă de “cetățeni europeni”.

E bine să fii ucrainian, să dorești să intri cu mîndria ta națională în marele concert democratic al popoarelor europene. Dar nu e bine să fii sîrb, ungur, polonez, să îndrăznești să ridici privirea și să soliciți tratament egal cu celelalte țări bogate. Să contești supremația stăpînilor din vest, cei care fac regulile mereu în interesul lor. Imediat primești o smetie deontologică peste dește și devii mînjit în toate culorile propagandei de tip kompromat. Soros are bani. Soros are trompete. Soros știe să le folosească.

Ar fi ironic ca Ucraina să intre în Uniunea Europeană. Ar fi mare distracție. Ucrainienii, proaspăt eliberați de sub influența rușilor, să înceapă să descopere toate căile viclene, insidioase prin care li se limitează independența, li se controlează libertatea, sînt transformați într-o gubernie de graniță a Înțeleptului Imperiu Sorosist.

Despre români? Absolut nimic. Românii au tot ce-și doresc. Numa și numa ce merită. Așa vor să trăiască? De asta au parte. Asta vor drept conducători? De asta au parte. Și vor avea în continuare. Kodruța. Kodruța everywhere. Ei o vor alege, cu mînuța lor, să le fie Jeanna d’Arc. La fel cum l-au ales pe petrovul de Băsescu, la fel cum l-au ales pe Vodă Iohannis. Le place. Și nu vor să recunoască că au greșit.

Românii își merită soarta. Românii merită tot ce e mai bun. Vor să stea în genunchi? Să fie sănătoși. Să stea. Atîta merită. Istoria e necruțătoare cu milogii, cu cei neputincioși, cu slugile și cu învinșii. Nu putem compara românii cu sîrbii sau cu ungurii sau cu polonezii. Ar însemna să îi jignim pe sîrbi, pe unguri, pe polonezi. Chiar și pe ucrainieni. Măcar ucrainienii au coloană vertebrală.

 

Ghinion.