Polițist din Năvodari, acuzat de favorizare a făptuitorului și abuz în serviciu

Polițist din Năvodari, acuzat de favorizare a făptuitorului și abuz în serviciuPolițist. Sursa foto: EVZ

Un polițist din Năvodari a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind acuzat de procurori că l-ar fi sprijinit pe un bărbat suspectat de uciderea, în vara anului trecut, a două femei care ofereau servicii sexuale, abandonându-le ulterior trupurile. Polițistul a fost informat despre un accident provocat de suspect, dar nu a înregistrat plângerea. De asemenea, era conștient că bărbatul nu deținea permis de conducere.

Polițist, acuzat de favorizare a făptuitorului și abuz în serviciu

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au comunicat, joi, că procurorii au demarat urmărirea penală împotriva lui Grigore-Geluș Popa, agent șef principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Serviciul Siguranță Transporturi TF-TN Năvodari, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și abuz în serviciu.

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 15 iulie 2024, având calitatea de agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei Oraşului Năvodari, compartimentul rutier, după ce a fost sesizat de către deţinătoarea unui autoturism parcat cu privire la tamponarea vehiculului său în oraşul Năvodari, deşi l-a identificat pe autorul tamponării în persoana numitului M.N. (judecat în prezent pentru uciderea a două tinere pe litoral în vara anului 2024) şi a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, l-a ajutat să împiedice tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, au declarat procurorii.

Bărbatul, care conducea fără carnet, a fost învățat cum să scape de dosarul penal

Ei au menționat că polițistul nu a observat că bărbatul respectiv nu deținea permis de conducere, „ba, dimpotrivă, l-a sfătuit pe făptuitorul identificat să găsească o altă persoană care deţine permis de conducere şi care să declare în mod neadevărat că ea a condus autoturismul implicat în tamponare”.

Polițistul este, de asemenea, acuzat că nu a consemnat în registrele poliției reclamația referitoare la accidentul de circulație.

Tribunal

Tribunal / sursa foto: dreamstime.com

„Totodată, nu a înregistrat în evidenţele Poliţiei Oraşului Năvodari nici sesizarea despre accidentul rutier şi a întârziat soluţionarea dosarului administrativ privind tamponarea auto, deşi i-a eliberat autoarei sesizării autorizaţie pentru repararea autoturismului avariat”, a mai afirmat sursa citată.

Propunere de arestare preventivă pentru polițist

Polițistul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și va fi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunerea de arestare preventivă.

Bărbatul care a beneficiat de ajutorul polițistului este investigat de procurori pentru uciderea a două femei, ale căror cadavre au fost descoperite în stare avansată de putrefacție, pe 2 iulie 2024 și pe 4 septembrie 2024. Victimele au fost cunoscute de suspect prin intermediul unor anunțuri postate online, în care ofereau servicii sexuale. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a furat vehiculele victimelor după ce le-a omorât.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre