Prins astăzi într-un chip al modernității, Podul Grant din Capitală ascunde sub pilonii săi o poveste romantică. Este povestea de dragoste dintre un foarte tânăr scoțian și o fată din neamul Goleștilor, vestiții boieri munteni luptători în Revoluția de la 1848.

Effingham Grant, un adolescent de 16 ani, a ajuns în Valahia ca secretar al consulului britanic în 1837. Aici o cunoaște pe Zoe Racoviță, de care se îndrăgostește rapid. Zoe Racoviță era fata lui Alexandru Racoviță și a Anei Golescu și nepoata lui Dinicu Golescu (1777-1830), fost boier și cărturar român.

Îndrăgostiții au primit ca zestre mahalaua Belvedere

Când Effingham a sosit la București, tatăl său era proprietar de vase comerciale în Canalul Mânecii, iar viitoarea sa soție avea 10 ani, relatează Formula As. Zoe era alintată în scrisorile de familie „Creola” sau „micuța republicană”. Effingham câștigă repede simpatia și încrederea fraților Golești și a mamei acestora, neînfricata Zoe, „Panduroaica”, în scrisorile căreia diplomatul scoțian este descris cu admirație și recunoștință drept „acest tânăr încântător”, „suflet caritabil”.

Îndrăgostiții, se căsătoresc și fac 16 copii, naturalizați români prin decizia Senatului. Zestrea oferită de Zoe nepoatei ei la căsătoria cu Effingham Grant, „care nu ar fi fost refuzat de nicio fată bogată”, a constat în 4.000 de galbeni. Femeia a precizat că „este foarte puțin” pentru Țara Românească, unde „se oferă sume uriașe”. Mama miresei, Ana Racoviță, a anunțat că vinde o moșie, ca să aibă să-i dea zestre. Cununia religioasă, potrivit unor surse biografice, ar fi avut loc la biserica Kretzulescu din București, mai notează Formula As. Ca zestre au primit moșia din partea de apus a Bucureștiului, acolo unde Dinicu Golescu construise un conac. Era un teren vast, situat în locul unde se află în prezent cartierele Regie și Crângași, udat la sud-vest de apa Dâmboviței, dincolo de care se ridică dealul Cotrocenilor.

„În această grădină cu arbori seculari și frumoase alei se afla și conacul familiei, a adevărată clădire cetate, cu ziduri groase, pivnițe adânci, boltite, ferestre oblonite și un tunel care ieșea tocmai la malul râului Dâmbovița, pe unde, în eventualitatea unui pericol, localnicii își puteau găsi refugiu și scăpare. În această casă, renovată de mai multe ori, familia lui Dinicu Golescu și urmașii săi locuiau în zilele călduroase de vară, fiindcă orașul București, așezat în plină câmpie, era un cuptor de foc”, notează documentele vremii.

Au avut 16 copii

La 34 de ani, Effingham se lansează în afaceri și înființează Manufactura de tutun Belvedere, care va deveni ulterior „Regia Monopolurilor Statului”, zona primind ceva mai târziu numele de „Regie”.

Înființează apoi prima crescătorie de orhidee, care dă numele Străzii Orhideelor de azi. Unul dintre cei 16 copii, Robert Grant, se face inginer și participă la construirea unui pod peste calea ferată, dinspre Calea Griviței spre Calea Crângași. Podul s-a numit Effingham Grant, în onoarea tatălui lui Robert. Un alt fiu este pictorul Nicolae Grant. Constantin Grant a fost com­batant în Războiul de independență și apoi în Legiunea Străină, în Algeria.

În 1853, la nici doi ani de la căsătorie, Effingham face demersuri să vândă terenul de la Belvedere. A reușit să vândă și terenul de la Belvedere, care a fost lotizat pentru muncitori, dar a păstrat palatul. Serele au fost naționalizate.

Effingham a murit la două săptămâni după mult iubita sa Zoe

A fost o iubire ca-n povești care s-a sfârșit brusc în 1892, când Zoe moare de boală și după numai două saptămâni moare și Effingham, de tristețe și singurătate. Sora lui, Mary Grant, s-a măritat cu C. A. Rosetti, devenind Maria Rosetti. Constantin Rosenthal a pictat-o în faimosul tablou "România revoluționară" din 1848.

Inaugurat în anul 1910, Podul Grant a fost proiectat inițial pentru mașini și pentru tramvai având structură metalică. Este unul dintre simbolurile Capitalei.

Construcția a suferit de-a lungul timpului o serie de modificări pentru lărgirea părții carosabile, ultima în 1967. Trecerea anilor și-a pus amprenta pe de-acum bătrânul pod. În anul 1979, începe construirea noului Pod Grant, paralel cu cel inițial, respectând noile standarde antiseismice stabilite după seismul devastator din 1977.

În prezent, din vechiul pod a mai rămas în picioare doar un zid, ca un simbol al trecutului și al începuturilor infrastructurii moderne de la începutul secolului 20. Noua construcție avea o structură bazată pe grinzi precomprimate din beton, o tehnologie avansată pentru acele vremuri, realizată cu resurse românești la întreprinderea Granitul.