Maria Rosetti-străina cu inimă de româncă

Maria Rosetti-străina cu inimă de româncă

”O corabie este în siguranță în port, dar nu pentru asta sunt corăbiile construite” (J.A. Shedd). O femeie cu suflet de româncă, Maria Rosetti, ar putea fi definită prin câteva cuvinte: curaj și iubire de neam, un neam dobândit prin alianță împreună cu idealurile mărețe ale vremii.

Origini

Revoluționară, prima femeie ziarist din România, militantă pentru drepturile femeilor, filantroapă, idealistă... poate că s-ar mai găsi cuvinte pentru a o descrie pe cea care s-a născut Marie Grant, la 23 februarie 1819, în Plymouth, orașul Guernsey, din Scoția.

Fiind pe jumătate franțuzoaică, Marie a copilărit în Provence, împreună cu cei 5 frați ai ei.

Din dorința de a călători, pașii au purtat-o către București în 1838, la un an după ce unul dintre frații ei, Effingham, fusese numit consul britanic în Țara Românească. Ceea ce trebuia să fie o scurtă vizită, a ajuns să fie un proces de înrădăcinare pe niște meleaguri care i-au plăcut din prima clipă. Aici Marie s-a angajat ca guvernantă la copiii colonelului Ion Odobescu, pe care îi învăța franceza și engleza, printre ei, viitorul istoric Alexandru Odobescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sabina Cantacuzino spunea despre Marie: “Era oacheșă (…) Nu mai vorbesc de farmecul conversației sale, care i-a făcut un cerc de amici distinși și în București și în Paris. Scria bine, cu o însuflețire romantică, scotea frumosul din orice lucru întreprindea și îl împrăștia în jurul ei.” Nu este, deci, de mirare că i-a atras atenția rapid tânărului Constantin Alexandru Rosetti, pe care îl cunoscuse prin fratele ei și care frecventa casa familiei Odobescu. Cererea în căsătorie a întârziat, însă, pentru că după moartea mamei sale, Rosetti acumulase datorii și considera că nu are ce îi oferi domnișoarei Grant. În 1846 el declara „În adevăr că pierd tot neluând-o de soție!”. Au făcut nunta pe 31 august 1847 și i-a oferit ceva mai important: țelul unei Românii unite și libere, pe care Marie și l-a însușit repede, și căreia i-a închinat întreaga viață în mod încăpătânat și gratuit.

Idealuri

Deși inițial căsătoria a fost considerată o mezalianță între un bărbat de familie și o domnișoară educatoare, Marie a devenit “Maria” lui Rosetti și doar inteligența și farmecul personal au făcut să fie acceptată și chiar apreciată în cercurile burgheze, acolo unde atât soțul ei cât și ea își înfățișau năzuințele unei Românii libere și unite.

Iubirea de neam, împletită cu iubirea celor doi îndragostiți a fost consemnată toată viața lor prin intermediul corespondenței acestora. Maria scria: “Dragul meu Rose, tu ți-ai subordonat toate acțiunile unui idol: datoria. Știi că nu mi-a plăcut niciodată acest cuvânt, pentru că el era rostit totdeauna înainte de a ne despărți. Când tu plecai din datorie față de țară. “Datorie” a devenit și destinul meu.”

Și așa a fost. Maria Rosetti a participat activ la întâlnirile ce pregăteau mișcările revoluționare din 1848, a devenit gazda patrioților vremii, luând parte în mod nemijlocit la discuții și plănuiri. Primul lor copil, o fetiță al cărei prim țipăt, pe 6 iunie 1848, a coincis cu primul strigăt al revoluției, a fost botezată simbolic Libertatea Sofia. Prezentă la manifestările de pe Dealul Mitropoliei din 13 iunie, la cele din Câmpia Filaretului, viitoare Libertății, din 15 iunie, precum și în fața Palatului Domnesc, la 19 iunie, Maria a dorit să fie în mijlocul acelor evenimente istorice, pe care le simțea cu suflet de româncă, împărțind cocarde cu drapelul și crezând în libertate.

Lupte

Însă momentul cel mai greu pentru Maria avea să vină pe 13 septembrie, atunci când trupele otomane reușesc să intre în București, după o rezistență eroică a maselor de oameni neînarmați și a celor 150 de pompieri-eroi de pe dealul Spirei. Aflând că soțul ei fusese arestat împreună cu I.C. Brătianu și Nicolae Bălcescu, și că soarta lor era în mâinile turcilor urmând să fie exilați, Maria își vinde obiectele cele mai de preț și pleacă având doar hainele de pe ea și pruncul din brațe, în urma soțului ei. Însoțită de un bun prieten al familiei, pictorul C.D. Rosenthal, urmărește cu trăsura întregul drum al ghimiei turcești în care se aflau revoluționarii, reușind să transmită mesaje și să le ducă haine groase și alimente. Dimitrie Bolintineanu, memorând mai târziu acest episod, scria: „Dar las toate celelalte lucruri, ca să vorbesc de un subiect ce pentru tot omul trebuie să aibă un mare interes: voi să vorbesc despre devotamentul unei femei. Doamna Rosetti, în tot timpul călătoriei noastre, ne urmase de pe mal, fără să ne scape o singură zi din ochi și fără să știm nimic nici noi, nici soțul său, că era printre noi”.

La Vidin, Maria dă dovadă de inventivitate și curaj și rămâne, astfel, mereu scrisă în istoria noastră, atunci când, îmbrăcată în țărancă, sub pretextul că vinde ceva, reușește să pătrundă în fortăreață și să ajungă să îi vadă pe cei arestați. Printr-un sărut îi transmite soțului un mesaj ascuns ce îi va ajuta la Svinița să scape de sub supravegherea turcilor și tot glasul ei este acela ce răsună în liniștea deznădejdii atunci când cu toții află de decretul de exil: „Dar vom lupta și ne vom reîntoarce acasă!” făcându-i pe toți să își ridice frunțile și să continue să creadă că vor reveni în țara lor de drept. Tot ea, notează Jules Michelet cu admirație, singură a mers la autoritățile austriece să obțină vizele de care exilații aveau nevoie pentru a pleca spre Franța, unde ajung la mijlocul lui noiembrie 1848.

Regăsiri

Familia Rosetti a stat în exil noua ani, până când, în urma unor puternice intervenții din țară, cât și din partea guvernului francez și englez pe lângă Poartă, decizia de exilare a fost anulată. În tot acest timp, fără bani, dar susținuți de un cerc de prieteni revoluționari români și francezi, și-au educat copiii în iubire de țară și au continuat să încerce să propage ideea de Românie liberă și unită. “Mergem acasă, la adevărata noastră casă” le-a spus Maria copiilor atunci când au aflat de anularea deciziei. La graniță, însă, doar Maria și copiii au primit acceptul de a merge la București, ceea ce au și făcut, fără a sta pe gânduri, știind că, din țară, va putea facilita și revenirea revoluționarilor rămași, prin numeroase audiențe și intervenții. În 25 iunie 1857 a primit vestea reușitei: ultimul grup de exilați, printre care și soțul ei, se putea întoarce acasă, fiind întâmpinați de mulțimi de oameni cu urale si ovațiuni.

Împliniri

În țară, Maria a fost martora și părtașa strădaniilor soțului ei ce făcea parte din mișcarea unionistă. A publicat povestiri pentru copii, cronici de călătorie și dramatice în gazeta “Românul”, apoi a editat publicația “Mama și copilul”, ce cuprindea traduceri și articole de educație a copiilor în spirit patriot, crezând cu tărie în capacitatea mamelor de a influența viitorul lumii prin ceea ce insuflă copiilor lor. A publicat de asemenea numeroase articole dedicate promovării libertaților femeilor fiind aleasă drept muză de către C. D. Rosenthal în două tablouri ale sale, cel mai cunoscut fiind „România Revoluționară” ce o infațișa în port popular, purtând pe umeri un drapel, precum și pentru Camil Petrescu în romanul său „Un om între oameni”.

Implicată puternic și în evenimente caritabile, Maria Rosetti a ajutat la strângerea de fonduri pentru combaterea foametei în 1866-1867 și după declararea independenței, în 1877, a înființat și a administrat spitalele din Turnu Măgurele și Craiova, a condus un spital de campanie la sud de Dunăre și a înființat “Comitetul Femeilor” prin care strângea fonduri pentru spitale și armată.

Modele

Există oameni care ar trebui să ne rămână mereu întipăriți în minte și în suflet: prin ce au fost, prin ce au făcut, prin idealurile lor ce ne pot încă servi ca amintire a ce suntem și ca model pentru ce am putea fi. Maria Rosetti este un astfel de om, o străină cu inimă de româncă, care ne-a iubit țara ca pe unul dintre copiii ei, dăruindu-i neîncetat curajul, inteligența și ardoarea ei.