Podul Calicilor, mai târziu Podul Rahova, îşi lua numele de la calicii (nevoiaşii) care locuiau, încă din secolul al XVI-lea, pe partea dreaptă a Dâmboviţei, dincolo de baia Mitropoliei, unde în perioadă interbelică era grădina bisericii Domniţa Bălaşa,  de la Palatul Justiţiei la dreapta, spre Stid, unde începea mahalaua Calicilor, având la stânga ţigănia Mitropoliei, ce se întindea de la străzile Sf. Apostoli la dreapta şi 11 Iunie la stânga, şi mergea înainte, în sus, până sub Guga Văii şi viile lui Mihai Vodă, la dreapta.

Calicii aveau un staroste al lor şi vistieria orașului da fiecăruia câte un ban pe zi.

Spre deosebire de podul Rahova, podul Şerban Vodă a fost un pod al boerimii.

În trecut, el începea de la poarta de jos (de Sud) a Curţii Domneşti, unde începea între cele două războaie calea Şerban-Vodă, în vreme ce poarta de sus a curţii era la întretăierea străzii Carol cu Smârdan.

Acolo se afla palatul domnesc acum câteva sute de ani. Drumul ieșea îndată din oraş, fiindcă acolo era marginea Capitalei.

El trecea pe lângă hanul Şerban-Vodă, Calea Văcăreşti şi Jigniţa, viile domneşti, cotea odată cu Dâmboviţa spre stânga şi înainta spre biserica Sf. Troiţă a lui Alexandru Vodă Mircea. Dâmboviţa nu avea albia de azi. După aceea, calea Şerban Vodă. Nu se ştie dacă numele acestei căi vine de la Radu Şerban, sau de la Şerban Cintacuzino, care a înfrumuseţat oraşul.

Podul Şerban Vodă era vecin cu mahalaua Radu-Vodă şi trecea prin mahalaua Slobozia domnească. Aci era biserica Sf. Spiridon Nou, a Ghiculeştilor.

Pod boieresc deoarece era drumul Constantinopolului, pe unde veneau alaiurile domneşti şi se desfăşurau paradele.

Trimişii Porţii, pentru care Ispilante a zidit casele Beilicului (de unde şi numele de mai târziu al podului Şerban-Vodă) intrau în Bucureşti tot pe aci.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric