"Poate o sa mai joc doar un meci de retragere"

"Poate o sa mai joc doar un meci de retragere"

Cobra refuza.

Gigi Becali s-a batut cu pumnul in piept ca Adi Ilie a fost legitimat ca jucator, pentru a plati un impozit mai mic. Latifundiarul a garantat ca fostul international va si juca, „fiindca el isi asculta patronul”. Nici antrenorul Gica Hagi n-a dezvaluit clar daca se va baza sau nu pe „Cobra”, chiar daca acesta se antreneaza cateodata cot la cot cu ceilalti elevi ai sai.

Adi Ilie a lamurit ieri aceasta problema: „Poate o sa mai joc, dar doar intr-un meci de retragere. Am probleme cu piciorul, de aceea mi-am si incheiat cariera. Talentul ramane, dar fizic nu se mai poate. Niciodata nu m-am gandit sa ma fac antrenor, fiindca e prea multa bataie de cap”.

„Cobra” a anuntat ca „Steaua” nu si-a incheiat campania de achizitii, dar totul depinde de starea de sanatate a jucatorilor accidentati sau nerefacuti (Ghionea, Nicolita, Badea si Cristocea). „Steaua nu are niciun post deficitar, dar depinde de cum va merge refacerea accidentatilor.

In functie de asta vom mai aduce jucatori, dar vor veni numai fotbalisti care sa joace la Steaua si de care echipa are nevoie. Andrey Nazario se va prezenta maine (n.r. - azi) la echipa, daca nu va primi vreo oferta. A facut vizita medicala si va veni aici. Herea e pe lista noastra, dar nu va pot spune mai multe.

In Romania, preturile jucatorilor au crescut foarte mult. Locul intai la anul va cantari foarte mult, fiindca asigura intrarea directa in grupele Ligii Campionilor, poate si de aceea au crescut asa preturile fotbalistilor. Lupta pentru titlu se va da in patru: Steaua, Dinamo, Rapid si CFR Cluj”, a spus Adi Ilie.

ASTEPTARE Fara Fenerbahce Numele posibilelor adversare din Liga Campionilor nu-i sperie pe „ros-albastri”, care stiu ca oponentii se vor alege dintre formatii slab cotate. „Conteaza mai putin care va fi adversarul stabilit maine pentru turul doi. Steaua e oricum favorita la calificare si sigur o sa trecem mai departe. In schimb, in turul trei conteaza cat de cat, vrem sa avem un adversar acceptabil, nu pe Fenerbahce”, a spus managerul general Adi Ilie. Astazi, de la ora 18.30, Hagi va conduce primul amical pe banca „ros-albastrilor”, in compania campioanei Ciprului, APOEL Nicosia.

PARERE

„Va fi presiune mare”

Dorin Goian se antreneaza separat deocamdata, fiindca n-a participat la antrenamentele desfasurate sub comanda lui Olaroiu in cantonamentul de la Oliva, iar Hagi i-a cerut sa lucreze la sala pana isi ajunge din urma coechipierii.

„E o senzatie speciala sa il ai antrenor pe Hagi. Campionatul viitor o sa fie dat dracului, daca doua echipe merg in Liga, patru in UEFA, doua in Intertoto si patru vor retrograda. Va fi un campionat frumos, dar greu de jucat. Va fi o presiune mare. Dar cand se joaca numai pe teren, asa cum a fost in ultimii doi ani, fotbalul e frumos. Nu stiu nimic despre vreo oferta pentru mine. Voi mai juca la Steaua inca multi ani”, a declarat „Goe”.

Cititi si:

Steaua isi afla azi primul adversar

 Pleaca Paraschiv

Ne puteți urmări și pe Google News