Peste 1.000.000 de români ar putea să nu primească facturile la electricitate în luna ianuarie. Cât timp vor avea pentru a le plăti

Peste 1.000.000 de români ar putea să nu primească facturile la electricitate în luna ianuarie. Cât timp vor avea pentru a le plăti Sursa: Arhiva EVZ

Foarte mulți români ar putea să nu primească facturile pentru energie în luna ianuarie a anului viitor. Klaus Iohannis a promulgat legea privind plafonarea prețului săptămâna trecută, iar companiile vor avea nevoie de mai mult timp pentru a emite facturile.

Începutul anului 2023 vine cu probleme pentru foarte mulți români. Ei s-ar putea să nu își primească facturile la energie în luna ianuarie. Noua legea privind plafonarea prețurilor a fost promulgată de Klaus Iohannis săptămâna trecută. Acest lucru îneamnă că facturile vor fi emise cu întârziere de companiile de electricitate. Furnizorii vor avea nevoie de mai mult timp pentru a pune la punct cu noile reglementări și pentru a calcula prețul corect al facturilor. În plus, autoritățile din România pregătesc un set de reguli pentru clienți.

Agenția Națională pentru Reglementarea în domeniul Energiei (ANRE) vrea să aplice o nouă regulă. Furnizorii care nu trimit facturi cel puţin două luni, vor fi nevoiți să le acorde clienților o perioadă de graţie cel puţin la fel de mare cu cea în care n-au emis facturile. Silvia Vlăsceanu, expert energie, a spus că „Până la urmă, clientul nu este vinovat că primeşte factura şi o sumă aferentă unei perioade mai lungi pe care nu şi-o poate permite. Şi nerespectarea reglementărilor ANRE se sancţionează”.

Cum poți beneficia de prețuri plafonate

Furnizorii au primit amenzi de 400.000 de lei pe lună pentru că nu au emis la timp facturile pentru electricitate. În toată această perioadă clienții s-au plâns că nu primesc facturile sau că acestea au fost foarte mari. Ei s-ar putea confrunta cu aceleași probleme și la începutul anului 2023. Adrian Vintilă, Manager de comunicare și marketing la Future Energy Leaders (FEL) România, a declarat că „Asistăm din nou la aplicarea acestor modificări legislative aprobate tardiv. Nu este atât de uşor să se schimbe într-o săptămână, două săptămâni, tot algoritmul de facturare”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Daniela Dărăban, director ACUE, a spus că firmele nu au niciun interes să întârzie facturile oamenilor pentru că aceasta este sursa lor de venit. Ea a subliniat că dacă acest lucru se va întâmpla, din nou, clienții vor fi anunțați de companiile de electricitate. „Limitarea tehnică şi umană intervine şi în acest caz”, a concluzionat Dărăban, informează Observatornews.ro.