Perioada de probă, tot ce trebuie să știi. Amenzile sunt mari

Perioada de probă, tot ce trebuie să știi. Amenzile sunt mari Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce drepturi au angajații în perioada de probă. Codul Muncii stabilește cu precizie condițiile în care se derulează perioada de probă, ca și durata acesteia.

Codul muncii reglementează frecvența raporturilor juridice care intră sub sfera dreptului muncii și importanța acestora pentru viața socială, prin adoptarea unei legi complexe de către legiuitor.

Amenzi uriașe pentru neîncheierea unui contract de muncă

Astfel, acest act normativ reglementează inclusiv faptele cu caracter antisocial, sancționate de către legiuitor și care intră în sfera faptelor contravenționale. În practică sunt frecvent întâlnite acele fapte antisociale/contravenții față de care se aplică amenzi contravenționale, pentru primirea la muncă a persoanelor fără a fi fost încheiate contracte individuale de muncă.

“Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni: e)primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei”, conform art. 260 alin. 1 lit. e Codul muncii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Perioada de probă presupune obligativitatea încheierii unui contract individual de muncă. Nerespectarea acestei obligații nu exclude răspunderea contravențională.

Perioada de probă nu poate depăși 90 de zile calendaristice

În consecință, dacă angajatorul dorește să verifice aptitudinile persoanei pentru postul vizat prin contractul individual de muncă, este obligatorie încheierea contractului individual de muncă. Acesta va include o clauză specială care reglementează durata perioadei de probă.

„Bea și șeful, bem și noi” la locul de muncă. Cum probează angajatorul că un lucrător a consumat alcool

Perioada de probă se poate încheia o singură dată. Sursa: Pixabay

Perioada de probă nu poate depăși 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie, respectiv 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere. Codul Muncii mai menționează, la art. 32 alin. 1, faptul că “Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă”.

De la această regulă există însă și o excepție, stipulată de art. 32 alin. 2.

“Salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situaţia în care acesta debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiţii grele, vătămătoare sau periculoase”.

Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi. Nu este necesară motivarea acesteia, prevede art. 31 alin. 3 Codul muncii.

În consecință, ținând cont de legislația actuală, nu se va putea invoca în fața agenților constatatori existența perioadei de probă ca justificare pentru neîncheierea contractului individual de muncă, potrivit site-ului crișana.