Pentagonul anunță demararea unei investigații în legătură cu moartea a 160 de persoane în Iran, majoritatea copii
- Bianca Ion
- 4 martie 2026, 21:11
Pete Hegseth. Sursa foto: Captură video YoutubeSecretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat miercuri că va fi deschisă o anchetă după apariția unor informații privind un atac asupra unei școli de fete din sudul Iranului. Potrivit datelor prezentate de autoritățile iraniene, incidentul ar fi provocat moartea a peste 160 de persoane.
Șeful Pentagonului: Avem în vedere să investigăm acest lucru
Pete Hegseth a făcut declarația în cadrul unei conferințe de presă organizate la Pentagon, unde a fost întrebat despre relatările privind incidentul.
„Tot ce pot spune este că investigăm acest lucru”, a declarat Hegseth reporterilor la o conferinţă de presă la Pentagon.
Oficialul american a subliniat că armata Statelor Unite nu are ca țintă obiective civile și a precizat că situația este analizată. „Desigur, nu vizăm niciodată ţinte civile, dar avem în vedere să investigăm acest lucru”, a adăugat el.
Declarația vine după apariția unor informații potrivit cărora sâmbătă ar fi avut loc un atac asupra unei școli de fete, iar autoritățile iraniene susțin că peste 160 de persoane și-ar fi pierdut viața, majoritatea fiind copii.

Război Iran. Sursă foto: Captură video
Școala din Iran se află în apropierea unei baze a Gardienilor Revoluției
Clădirea școlii se află în apropierea unei facilități aparținând Corpului Gardienilor Revoluției Islamice. Cu toate acestea, până în prezent, presa internațională nu a prezentat dovezi care să arate că școala ar fi fost utilizată în scopuri militare.
Hegseth nu a oferit detalii despre cine ar putea fi responsabil pentru atacul din orașul Minab și nici despre tipul de muniție care ar fi fost utilizată.
Critici la adresa modului în care presa relatează conflictul din Iran
În cadrul aceleiași conferințe de presă, șeful Pentagonului a criticat modul în care mass-media relatează despre conflict.
Totul se desfăşoară cu succes şi precizie, „dar când câteva drone trec de apărare sau se întâmplă lucruri tragice, apare pe prima pagină a ziarelor. Înţeleg. Presa vrea doar să-l pună pe preşedinte într-o lumină proastă”, a spus Hegseth.
Declarațiile vin în contextul în care Statele Unite au început, de sâmbătă, atacuri aeriene asupra unor obiective din Iran. Potrivit guvernului american, operațiunea are ca scop slăbirea infrastructurii militare a Iranului.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.