Pensiile majorate se achită de la jumătatea lunii iulie

Pensiile majorate se achită de la jumătatea lunii iulie

De la 1 iulie, punctul de pensie se va majora la 1.000 de lei, de la 917,5 cât este în prezent. Cum pensiile se plătesc „lună pe lună”, drepturile majorate vor ajunge la benefi ciari începând cu 14 iulie.

Casa Națională de Pensii Publice a anunțat care este calendarul după care vor fi achitate drepturile recalculate.

Potrivit art.2 din OUG nr.2/2017, valoarea punctului de pensie crește – începând cu data de 1.07.2017 – la 1.000 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 9% față de valoarea precedent ( 917,5 lei). Efectele aplicării acestei măsuri se reflectă nu numai în majorarea pensiilor, ci și a următoarelor indemnizații:

● Indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul 1, reprezentând 80% din valoarea punctului de pensie, se majorează de la 734 lei la 800 lei;

● Indemnizația lunară stabilită conform Legii nr.8/2006 pentru membrii uniunilor de creație, cu încadrarea în plafonul prevăzut de lege, respectiv 2.900 lei;

Totodată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.126/2017, indemnizațiile prevăzute de OUG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive etnice se majorează, de asemenea, începând cu data de 1.07.2017. Calendarul plăților În funcție de modalitatea de plată aleasă de beneficiarii acestor drepturi, noile drepturi vor fi achitate după cum urmează:

● în data de 14 iulie, pentru cei care primesc pensia în conturi bancare;

● între 14-28 iulie, pentru cei care primesc drepturile prin poștă.

Indicele de corecție nu scade de la 1 iulie

Potrivit Legii 7 din 2017, indicele de corecție ar fi trebuit să fie, de la 1 iulie anul curent, de 1,05. Pentru că românii care ar fi ieșit la pensie după această dată ar fi avut pensii mai mici decât cei ieșiți anterior din activitate, legiuitorul a stabilit menținerea indicelui de corecție la 1,14, cât este în prezent, ca să nu se creeze inechități.

Ne puteți urmări și pe Google News