Trei clarificări în privința sistemului de pensii. Marius Budăi, precizări importante pentru pensionari

Trei clarificări în privința sistemului de pensii. Marius Budăi, precizări importante pentru pensionariMarius Budâi. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Sistemul de pensii ar urma să sufere schimbări importante din această toamnă, odată ce legea pensiilor va intra în vigoare. Fostul ministru al Muncii face câteva clarificări în privința pragului pensionare.

Din luna septembrie sistemul de pensii ar urma să suferă schimbări majore. Marius Budăi, fostul ministrul al Muncii a explicat principalele schimbări care vor intra în vigoare odată cu noua lege a pensiilor.

În acest sens, social-democratul a comentat pe marginea subiectului vârstei de pensionare. Poate cea mai importantă și totodată așteptată dintre modificările aduse sistemului de pensii constă în recalcularea și majorarea veniturilor.

Sistemul de pensii și modificările din toamnă

Potrivit noului act nomativ care va produce efecte încpând cu 1 septembrie 2024, „indexarea veniturilor se va face cu rata inflației, la care se adaugă 50 la sută din creșterea reală a salariului mediu brut pentru anul calendaristic anterior, la fel cum era prevăzut în legea anterioară.

Majorarea pensiilor se va face anual, în luna ianuarie. Concret, pensiile ar urma să crească odată cu majorarea veniturilor la bugetul asigurărrilor sociale sau cu rata inflației. Social-democaratul Marius Budăi, fost ministru al Muncii, a explicat care sunt principalele schimbări care vor fi operate din toamna acestui an.

Recalculare pensii. Ce sumă va primi o persoană care a avut salariul net de 2000 de lei

Pensii Sursa Foto: Arhiva EVZ

Clarificările fostului ministru, Marius Budăi

„În funcție de evoluția ratei inflației și în funcție de creșterea salariului mediu brut pe țară, formula va fi cea care va da procentul. Nu putem să spunem acum care va fi inflația, dar putem să preconizăm. La final de an cunoaștem exact creșterea reală a salariului brut pe țară, dar și inflația”, a explicat Marius Budăi.

Deputatul social-democrat a mai transmis că veniturile seniorilor sunt în strânsă legătură cu salariul mediu brut. Adică, odată ce ecomonia crește, crește și salariul mediu brut și implicit și veniturile din pensii.

„Sunt două elemente în această formulă care vin să lege de realitate această creștere. Una este inflația pentru a putea apăra nevoia de cumpărare, și a doua, cu cat economia noastră va crește, cu atât salariul mediu brut va crește și atunci va fi o creștere mai mare”, a mai spus Marius Budăi la Antena 3 CNN.

Marius Budai, carificări despre sistemul de pensii

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Pensii indexate cu rata inflației

În privința vârstei de pensionare, Marius Budăi a infirmat informațiile rostogolite în spațiul public potrivit cărora vârsta de pensionare ar urma să crească din această toamnă. Fostul ministrul al Muncii a explicat că actul normativ stipulează posibilitatea de lua în calcul după 2025 creșterea pragului de pensionare și numai în condițiile în care speranța de viață ar permite acest lucru.

„Creșterea vârstei de pensionare nu există! În lege se vorbește că după anul 2025 să studiem dacă putem lua în calcul ceea ce se întâmplă cu speranța de viață. O reducere a vârstei standard de pensionare în conformitate cu perioada lucrată. Al doilea drept este în concordanță cu numărul de ani lucrați. Iar al treilea pentru condiții speciale și deosebite", a explicat fostul ministru.