Cei ce se încred în bilanțurile Hamas să-și plece capul de rușine
- Iuliu Vlădescu
- 22 decembrie 2024, 20:37
Cei ce se încred în bilanțurile Hamas ar trebui să-și plece capul de rușine, scrie Zoe Strimpel în The Telegraph. Promovarea necontenită a unor date dubioase și distorsionate provenite din surse teroriste i-a dezamăgit pe oamenii care nu-și doreau altceva decât o perspectivă obiectivă.
Minciunile Hamas și presa de stânga
Oare de câte ori voi fi încercat să explic după masacrul din 7 octombrie, atât în public cât și în privat, că bilanțurile victimelor procurate direct de la „ministerul sănătății din Gaza” al Hamas sunt false?
Că au umflat masiv numărul civililor, femeilor și copiilor uciși în loviturile armatei israeliene (IDF)?
Că repetarea lor până la exasperare (ca și cum un „minister al sănătății” al unei miliții teroriste teocratice ar putea fi în orice împrejurare o sursă suficient de credibilă de cifre încât să fie preluată pretutindeni, de la BBC la New York Times), e o pervertire crasă al cărei unic scop nu poate fi altul decât înfățișarea militarilor israelieni drept ucigași de copii însetați de sânge?
De câte ori? De atâtea ori încât nici nu le mai poți număra. De suficiente ori cât să te fi săturat s-o mai faci. De suficiente ori încât să resimți disperare la vederea stratagemelor răuvoitoare la care lumea recurge necontenit - atâta vrem cât ținta e Israelul.
Cifrele teroriștilor Hamas nu erau credibile de la bun început
Dar acum, în sfârșit, aceia dintre noi pentru care din capul locului a fost o chestiune de logică faptul că cifrele Hamasului nu au cum să fie de încredere avem la dispoziție spre analiză un puhoi de date, deja verificate și colectate din surse deschise pentru a mai putea fi verificate încă o dată de oricine.
Iar asta grație eforturilor generoase al lui Andrew Fox, fost militar și fost lector la Academia Regală Militară Sandhurst, în prezent cercetător în domeniul dezinformării la grupul de reflecție Henry Jackson Society.
Raportul lui, compilat din date din registrele Hamas și de pe site-urile ministerului sănătății al acesteia, dezvăluie nenumăratele moduri în care teroriștii au denaturat și manipulat cu seninătate bilanțurile victimelor - bilanțuri pe care presa mondială, inclusiv crema publicațiilor occidentale, le-a preluat automat și le-a relatat drept autentice.
Hamas, motivată de aceeași logică a antisemitismului ca și străvechea calomnie a sângelui [mitul cum că evreii sacrifică copii creștini în scop religios - n.trad.], s-a asigurat că creează impresia că IDF se preocupă în special să omoare femei și copii.
Fox îi acuză pe teroriști că folosesc mai multe metode de a fabrica această impresie, una dintre ele fiind să-i înregistreze pe bărbații morți drept femei.
„Magia” Hamas: teroriștii devin civili, adulții se fac copii
O alta e să-i înregistreze pe adulți drept copii; bărbați de peste 20 de ani au devenit astfel, pe hârtie, bebeluși. De asemenea, morțile naturale, de ordinul zecilor de mii, sunt incluse drept victime ale războiului.
Și acum aspectul esențial: grosul celor morți în Gaza sunt bărbați de vârstă militară. Această parte a analizei lui Fox arată că, contrar acuzațiilor cum că IDF vizează deliberat populația civilă, opusul e valabil.
O vastă majoritate a canalelor de știri, site-urilor și ziarelor ar trebui să-și plece capul de rușine. Din cele 1.378 de articole publicate în decursul a patru luni din primăvara lui 2024 de New York Times, Washington Post, Guardian, CNN, BBC, Reuters, Associated Press și Australian ABC nu mai puțin de 84% nici nu s-au mai deranjat să facă distincția între civilii și combatanții morți, constată analiza lui Fox.
Un procent șocant de numai 5% au preluat și cifre oficiale despre victime de la Israel, în vreme ce 98% din articole - practic toate - au publicat exclusiv cifre de la ministerul sănătății al Hamas.
Presa și-a trădat cititorii
Simpla forță a nevoii de a înfățișa Israelul ca ucigând deliberat civili e copleșitoare. A încerca să te împotrivești acestei nevoi cu micile tale argumente raționale duce inevitabil la experiențe dureroase și confruntări.
Unii dintre cei pe care i-a enervat insistența mea că, deși toate decesele de civili din Gaza constituie tragedii, IDF nu tânjește să le verse sângele inocenților e posibil să fi fost infectați cu antisemitism.
Însă alții nu sunt decât consumatori obișnuiți de știri din surse care teoretic ar fi trebuit să fie de încredere. Acele surse, pe care Fox le consideră incorecte, nu s-au limitat doar la a-și trăda cititorii, ascultătorii și telespectatorii, ci s-au dedat la cea mai josnică validare a unei istorii false cum Europa și anglosfera n-au mai văzut de la instrumentele propagandistice ale regimurilor nazist și sovietic.
(Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)