Ce le fac teroriștii palestinieni locuitorilor din Gaza

Ce le fac teroriștii palestinieni locuitorilor din GazaTeroriși Hamas. Sursa foto: Twitter

Mișcarea teroristă islamistă Hamas, aflată la putere din 2007 în Fâșia Gaza, culege de ani de zile informații despre locuitorii enclavei palestiniene, pentru a înăbuși orice disidență. „The New York Times” a investigat acest fenomen, scrie Courrier International.

Teroriștii palestinieni Hamas par să fi învățat de la polițiile politice comuniste

Documentele la care a avut acces „The New York Times” sunt fără echivoc: Hamas „i-a spionat pe civilii palestinieni ani de zile”, monitorizându-le, sub conducerea liderului său, Yahya Sinwar, „angajamentele politice, postările online și chiar, se pare, poveștile de dragoste”.

Potrivit dosarelor interne ale mișcării teroriste Hamas, mărturiilor palestiniene și serviciilor de informații israeliene, o unitate numită „serviciul general de securitate” a fost însărcinată cu catalogarea acțiunilor şi gesturilor locuitorilor din Gaza, cu ajutorul unei rețele de informatori civili.

La fața locului, niciun protest nu ar fi fost tolerat de liderii mișcării islamiste palestiniene, „chiar dacă ei pretind că reprezintă poporul din Gaza”.

Teroriștii Hamas, metode diferite de regimul din Siria

Ziarul new-yorkez face o paralelă cu forțele siriene, responsabile de înăbușirea oricărei mișcări de protest, precizând însă că serviciul general de securitate al Hamas preconizează înainte de toate „cenzura, intimidarea și supravegherea, mai degrabă decât violența fizică”.

Unii jurnaliştii ar fi fost urmăriţi în timpul reportajelor lor, activişti politici ar fi fost victime ale campaniilor de defăimare, cetăţeni de rând ar fi fost denunţaţi pentru că erau suspectaţi că au comportament contrar moralei.

Colaboratorii Hamas din rândul fotojurnaliștilor din Gaza

Fotojurnaliști din Gaza, acreditați ai unor importante agenții de presă, au fost în mijlocul teroriștilor la atacul din 7 octombrie. Sursa foto: Twitter

Poliția politică din Gaza amintește de Stasi

„Acest serviciu de securitate generală amintește de Stasi din Germania de Est”, comentează fostul ofițer de informații israelian Michael Milshtein, în paginile cotidianului american.

Ca și în zilele poliției secrete din Republica Democrată Germania, „există întotdeauna cineva care să urmărească pe toată lumea”.

În acest climat de neîncredere generalizată, asigură profesorul de științe politice din Gaza Mkhaimar Abusada, mulți civili au renunțat să se facă auziți, pentru a „nu avea o problemă cu guvernul Hamas”.

Între ciocan și nicovală, în Gaza

Ei ar fi fost - și se pare că sunt încă - „blocaţi între ciocanul mânuit de Israel cu blocada sa [apoi acțiunile sale militare împotriva teroriștilor palestinieni din Gaza] și nicovala supravegherii constante [făcute de mișcarea teroristă islamistă, aflată la putere]”.

Pentru „New York Times”, astfel de dezvăluiri ar contraveni ideii conform căreia palestinienii sunt toți răspunzători pentru atacurile din 7 octombrie efectuate de Hamas, în condițiile în care sondajele arată că 71% dintre palestinieni îi susțin pe teroriștii Hamas, iar în momentul în care teroriștii au adus în Gaza ostaticii luați din Israel, civilii de pe străzi i-au aplaudat. Președintele statului israelian, Isaac Herzog, a afirmat că „este acuzată o întreagă națiune”.

(Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)