Dar, asa cum viata insasi are logica ei, si formele simbolice au o viata si o logica a lor: solutiile de maturitate ale oricarui artist sunt expresia unei procesualitati, a unei dinamici interioare, a unei evolutii organice a constiintei creatoare si a unei gandiri artistice coerente, si nicidecum manifestari eruptive, nemotivate launtric si fara o pregatire prealabila.

Tanarul Brancusi, absolvent al unei scoli de arte si meserii, era un tehnician desavarsit, un meserias cu o putere de coordonare foarte bine educata si cu o manualitate ireprosabila.

Cu asemenea instrumente era imposibil ca, din punct de vedere mecanic, el sa lucreze ezitant, caricatural si derizoriu, asa cum sunt realizate bietele obiecte ce-i sunt atribuite.

Dincolo de aceste observatii stau nenumarate argumente de ordin factologic, estetic, istoric si tehnic pentru care acest spatiu nu este suficient.

In imprejurarile amintite se impune de la sine o intrebare legitima: cum de este posibil ca intr-o tara civilizata, fie si partial, cineva sa promoveze mediatic si sa incerce valorificarea comerciala a unor falsuri care oriunde in lume ar fi drastic sanctionate, fara ca vreo institutie a statului sa se sesizeze.

In absenta unor dovezi directe, care tin de interese oculte, de lacomie si de complicitati, exista si o explicatie ceva mai complicata: Brancusi este vulnerabil si pentru ca istoriografia noastra de arta n-a reusit sa construiasca si sa impuna in Romania o imagine credibila si autoritara a personalitatii sale.

Cu exceptia cercetarilor lui Barbu Brezianu si a altor cateva, marea majoritate a scrierilor despre Brancusi sunt la limita imposturii. De la activistii de ieri si pana la amatorii de astazi s-a nascut un adevarat cor de extatici in imnele caruia Brancusi apare simultan ca satir stihinic si ca inger zbanghiu, ca taran sadea si ca initiat in tainele piramidelor. In aceste conditii, sculptorul a fost lasat de izbeliste si a ajuns pe mana falsificatorilor.