Patriahul Daniel a binecuvântat Paștile, la Catedrala Patriarhală. Ele vor fi distribuite vineri și sâmbătă

Patriahul Daniel a binecuvântat Paștile, la Catedrala Patriarhală. Ele vor fi distribuite vineri și sâmbătă

Aproximativ 2.000 de pachete cu pâine binecuvântată care se numește în popor „Paști” vor fi distribuite în zilele de vineri, sâmbătă și duminică credincioșilor din Capitală, după ce, în Joia mare, aceste au fost sfințite chiar de Patriarhul  Bisericii Ortodoxe Române.

Deși în mod tradițional pâinea aceasta se binecuvintează cu agheasmă și se stropește cu vin în timpul Liturghiei din noaptea de Înviere, anul acesta, în mod excepțional, dată fiind pandemia și restricțiile, ”Paștile” au fost sfințite în avans, după Liturghia din Joia Mare. Aceasta,  pentru a fi distribuite credincioșilor care nu pot veni la biserică, participarea la slujbe fiind interzisă pe durata pandemiei.

”Cu anticipație am binecuvântat și sfințit acest Paști care reprezintă pe Hristos – Mielul Pascal ca o binecuvântare, ca o consolare, ca o mângâiere. Așa după cum ați auzit în rugăciune, pâinea aceasta reprezintă Mielul Pascal, pe Hristos – Mielul care ridică prin jertfa Sa păcatul lumii, păcatul neascultării protopărinților Adam și Eva, dar și păcatele lumii, pentru că toate păcatele derivă din păcatul neascultării oamenilor de Dumnezeu”, a spus Patriarhul joi.

Chiar dacă credincioșii vor avea „Paștile” în avans, el a aminti că acestea se consumă „înainte de a ciocni ou roșu în noaptea de Paști, după ce la biserică se termină Sfânta Liturghie”. Părintele Patriarh a subliniat că ”Taina Sfintelor Paști este taina iubirii jertfelnice a lui Hristos pentru iertarea păcatelor și dobândirea vieții veșnice de cei care cred în El, îl iubesc pe El și împlinesc în viața lor voia Lui”.

În total vor fi pregătite 2.000 de pachete care conțin, fiecare câte „trei prescurele” sfințite de Patriarh ca semn de „binecuvântare, de încurajare, de întărire”. ”Paștile” vor fi distribuite de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, conform prevederilor din acordul Patriarhiei Române cu MAI.

Sursa: Basilica.ro