Cum era Paștele nostru într-un bloc de patru etaje, locuit numai de familii de militari, în Brașovul anilor 60...
Ascuns, așa cum am spus în titlu.
Mama nu cumpăra vopsea de ouă. Mult mai târziu am înțeles de ce. Folosea coji de ceapă, sfeclă, pătrunjel verde, sau vopsea numai dacă îi aducea bunica sau sora ei, în caz că ne vizitau. Niciodată cojile de ou vopsite nu ajungeau în coșul de gunoi după ce ciocneam. Ne-a învățat să le învelim în bucăți de ziar, cât mai bine ca să nu se desfacă pachețelele și abia apoi să le punem în coș. Gunoiul îl duceam afară, ”la melc” – cum i se spunea ghenei de beton din fața blocului. Nimeni nu trebuia să știe că noi am vopsit ouă de Paști. Deși, în mod sigur, și mulți dintre vecinii noștri o făceau.
Mama făcea și niște cozonaci grozavi, desfăceam miezul aburind fâși-fâșii. Când îi cocea, închidea ușa bucătăriei și punea jos, la prag, o pătură rulată ca să nu iasă mirosul pe holul blocului. Avea ea o suspiciune cu un vecin, singurul civil de la noi de pe scară.
La biserică, să luăm Lumină, să spunem ”Hristos a înviat!” n-am fost niciodată. Mama aprindea candela lăsată de bunica, spuneam rugăciunea și ne închinam.
Ce nebunie...Ca multe altele trăite în ”epoca de aur”. Dar credința în Dumnezeu n-au putut să ne-o ia.
Azi, dacă avem restricțiile Ordonanței militare nr. 9, noi o să traversăm noaptea Învierii Domnului Isus Hristos după modelul mamei. Dar vom cânta la miezul nopții, cu lumânări aprinse, ca oameni liberi, fără frică și cu speranța că boala aceasta planetară va pieri curând.
Paște luminat să aveți și Domnul să ne ajute!
Recomandările noastre
