Partidele politice sunt în unanimitate de acord. Vaccinarea trebuie să fie obligatorie!

Partidele politice sunt în unanimitate de acord. Vaccinarea trebuie să fie obligatorie!

Când vine însă vorba despre sancțiunile ce ar trebui aplicate pentru a impune această prevedere, politicienii devin brusc mai reticenți: în majoritatea lor, ei doresc obligativitate, fără constrângeri legale.

Guvernul a amânat deja pentru a doua oară introducerea pe ordinea de zi a Legii Vaccinării, semn că s-a împotmolit la acest proiect sensibil, care a creat dispute în societate, mai ales în legătură cu obligativitatea acestui act medical.. Premierul Mihai Tudose nu s-a ferit chiar să vorbească despre posibila decădere din drepturi a părinților care refuză să-și vaccineze copiii. Este limpede că o astfel de prevedere delicată nu se poate impune fără un sprijin politic major. De aceea, EVZ a intervievat o serie de lideri politici, dar și jurişti şi experţi în sănătate din toate partidele parlamentare. Întrebările adresate de ziarul nostru au fost următoarele: Sunteți pentru obligativitatea vaccinării? Este această obligativitate în conformitate cu Constituția, Codul Civil sau alte prevederi legale interne sau internaționale? Cum se poate aplica efectiv obligativitatea vaccinării? Premierul Tudose a vorbit despre o posibilă decădere din drepturile părintești. De asemenea, Tudose și ministrul Sănătății au vorbit de amenzi de până la 10.000 de lei, dar și despre interzicerea accesului la școală pentru copiii nevaccinați. Sunteți de acord cu aceste măsuri?

Nicolicea: „O necesitate!”

Deputatul PSD Eugen Nicolicea – preşedintele comisiei Juridice a Camerei – ne-a declarat că este un susţinător al introducerii obligativităţi vaccinării, această problematică fiind inseparabilă de cea a sănătăţii naţionale. „Bineînţeles că susţin obigativitatea vaccinării! Un copil nevaccinat reprezintă un mare pericol pentru el, pentru familie şi pentru toţi ceilalţi oameni din jurul lui. Întreaga societate trebuie să înţeleagă că obligativitatea vaccinării reprezintă o problemă ce ţine de sănătatea naţională”.

Verdictul juristului

De asemenea, Nicolicea consideră că introducerea unei astfel de obligativităţi nu contravine Constituţiei, Codului Civil sau reglementărilor internaţionale. „Există cumva vreo stipulare constituţională care prevede că ai dreptul să refuzi vaccinul? Nu! În schimb, Constituţia obligă statul să asigure cetăţenilor un trai decent, sănătos. Asigurarea sănătăţii comportă, aşadar, un caracter obligatoriu. Nu există prevederi Constituţionale sau ale Codului Civil care să contravină obligativităţii vaccinării. De asemenea, nu cred că există vreo prevedere internaţională în virtutea căreia n-ar fi posibilă implementarea acestei obligativităţi, care are chiar menirea de a împiedica răspândirea bolii. Comisia Europeană a fost şi este o susţinătoare a legilor vaccinării. Introducerea obligativității vaccinării are tocmai acest scop, de a împiedica răspândirea unor maladii primejdioase care sunt riscante pentru societate. Cum să te opui unei astfel de legi care vizează asigurarea sănătății naționale?!”, a întrebat deputatul jurist.

Vrea sancţionarea părinţilor refractari

Nicolicea este de acord cu sancţionarea parinţilor care nu îşi vaccinează copiii. „Măsurile și sancțiunile vor fi decise pe plan guvernamental. Când admitem că obligativitatea vaccinării este necesară, e cât se poate de firesc să se pună şi problema unor sancţiuni. Să vă ofer câteva exemple. Persoanele care lucrează în domeniul alimentar trebuie să deţină certificate medicale care să le dovedească sănătatea. Totodată, profesorii nu pot participa la activităţi şcolare, dacă nu şi-au făcut vizitele medicale. Ceea ce li se impune profesorilor şi educatoarelor, li se poate impune şi copiilor, prin intermediul unor sancţiuni aplicate părinţilor, deoarece nu copilul este cel care a ales să nu se vaccineze!”, a spus deputatul.

Liberalul Mario Oprea vrea obligativitate fără sancţiuni!

Şi senatorul PNL Mario-Ovidiu Oprea (membru în comisia de Sănătate a Senatului) susţine obligativitatea vaccinării, dar nu priveşte deloc cu ochi buni constrângerile de factură legală. „Experienţa personală şi familia m-au învăţat importanţa vaccinării şi vă pot spune că sunt pentru obligativitatea acesteia, aşa cum se întâmplă în multe ţări ale UE, deși acestea nici măcar nu se confruntă cu gravele realități din România. Am remarcat şi o propagandă mincinoasă împotriva obligativităţii. De exemplu, ieri am observat o zvonistică mediatică care susținea că vaccinarea nu este obligatorie în Elveția. Nimic mai fals – în Eveția, vaccinarea este și rămâne obligatorie. Personal, nu susţin sancţionarea părinților reticenţi. Cred că nişte campanii de conştientizare sunt mai productive”, ne-a declarat Mario-Ovidiu Oprea.

Tăriceanu, de acord cu Tudose

Şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, vineri, că susţine proiectul pe care premierul Mihai Tudose şi Guvernul îl vor propune în privinţa reglementării vaccinării. „În primul rând ca părinte, sunt pentru vaccinare. Consider că sănătatea copiilor trebuie pusă în prim plan şi am încredere în recomandările cadrelor medicale (…) Comisia Europeană susţine fără rezerve vaccinarea. (...) În aceste dezbateri, s-au adus dovezi dincolo de orice umbră de îndoială cu privire la importanţa vaccinării, pentru a preveni epidemii cum este cea de rujeolă, care a afectat România”, a scris Tăriceanu, pe Facebook. „O lege care să instaureze normalitatea” „Consider că şi România are nevoie de o lege a vaccinării, una care să pună capăt situaţiei grave a îmbolnăvirilor din rândul celor mici. Despre această lege se vorbeşte de foarte mult timp, însă nimeni nu a dus la capăt proiectul legislativ. Prin această lege trebuie să instaurăm normalitatea în privinţa vaccinării copiilor. În acest sens, susţin proiectul pe care premierul Mihai Tudose şi Guvernul îl vor propune în privinţa reglementării vaccinării”, a mai scris Călin Popescu-Tăriceanu. Președintele Senatului s-a exprimat și în alte rânduri în favoarea obligativității vaccinării, dar a evitat constant să vorbească despre sancțiuni.

Eugen Tomac: „PMP vrea măsuri efi ciente, dar să nu băgăm spaima în oameni!”

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, este un susţinător fervent al obligativităţii vaccinării, dar nu este de acord cu sancţiunile enunțate de premierul Tudose. „Sunt pentru obligativitatea vaccinării. Nu mi se pare că este o măsură exagerată să îi obligăm pe părinți să facă acest demers necesar. Sunt mai multe mă- suri prin care se poate aplica obligativitatea, printre care și un proiect legislativ. Eu nu sunt de acord cu sancţiunile anunţate de premier. Cred că pot exista măsuri mult mai eficiente care să nu bage spaima în oameni!”, a conchis Tomac.

Ludovic Orban: „Guvernul PSD-ALDE să asigure imunizarea copiilor!”

Și președintele PNL – l-am numit pe Ludovic Orban – a anunțat, sâmbătă, că susține vaccinarea obligatorie. adăugând că ministrul Sănătăţii şi Guvernul au datoria să asigure imunizarea copiilor. „Nu sunt medic, nu pot emite o opinie profesională, dar evident că pledez în favoarea vaccinării obligatorii!”, a declarat Ludovic Orban, adăugând că ministrul Sănătății și Guvernul PSD-ALDE au obligația să implementeze acțiunea de vaccinare a copiilor.

Dan Barna: „USR ar putea face amendamente la Legea vaccinării”

Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Dan Barna, este un susţinător al obligativităţii. „Sunt pentru obligativitatea vaccinării. În USR au existat dezbateri, larga majoritate susține vaccinarea. E clar că e nevoie de o lege, trebuie să fie și va fi una care va respecta toate reglementările internaționale în acest domeniu”, a spus Barna. El a specificat că aşteaptă să vadă care sunt sancţiunile cuprinse în legea Guvernului, neexcluzând ca USR să elaboreze o serie de amendamente. „Așteptăm cu interes legea anunțată de premierul Tudose. După ce o vom consulta, îi vom analiza fiecare punct în parte și vom discuta despre sancțiunile propuse. Nu este deloc exclus ca USR să elaboreze și o serie de amendamente referitoare la această mult așteptată Lege a vaccinării”, a explicat Dan Barna.

Gyorgy Frunda, despre „miopia umană”

Şi Gyorgy Frunda (lider și jurist UDMR) este un promotor al obligativității, dar nu vrea să audă de constrângeri legale. „Susţin obligativitatea. Este o miopie umană să te opui vaccină- rii. Din discuțiile pe care le-am purtat cu mai mulți colegi din UDMR, sunt convins că Uniunea va susține politic acest deziderat. Totuşi, din postura juristului, eu nu susţin introducerea obligativităţii vaccinării prin constrângere penală. Cred că nişte campanii serioase și incisive de conştientizare sunt mult mai productive decât niște sancțiuni usturătoare.”, ne-a declarat Frunda.

Ne puteți urmări și pe Google News