Parlamentul Jurnaliştilor

Parlamentul Jurnaliştilor

La iniţiativa preşedintelui Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, în zilele de 30 iunie şi 1 iulie 2008, Casa Poporului va fi gazda Parlamentului Jurnaliştilor.

La această simulare a procesului legislativ din cadrul Parlamentului României sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai mass-media şi studenţi ai facultăţilor de jurnalism. Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc luni, 30 iunie 2008, ora 10:00, în sala plenului Camerei Deputaţilor.

"Prin acest proiect, organizatorii îşi propun să ofere ziariştilor posibilitatea de a-şi folosi experienţa, devenind pentru două zile, din observatori, participanţi direcţi în complexa activitate de legiferare. De asemenea, evenimentul se doreşte a fi un bun prilej pentru participanţi de a se cunoaşte între ei, jurnalişti şi studenţi ai facultăţilor de profil, şi de a se familiariza cu procedurile parlamentare.

Aceştia vor desfăşura atât activităţile din cadrul grupurilor şi comisiilor parlamentare, cât şi lucrările şedinţelor în plen, fiind asistaţi de membri ai tuturor grupurilor politice reprezentante în Camera Deputaţilor", se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor.

Ziariştii şi studenţii facultăţilor de profil care doresc să participe la acest eveniment se pot înscrie pe site-ul Camerei Deputaţilor, până la data de 20 iunie 2008, ora 14,00. La aceeaşi adresă, doritorii vor găsi toate informaţiile necesare privind desfăşurarea Parlamentului Jurnaliştilor: programul, regulamentul de participare, precum şi formularul de înscriere on-line.

Selecţia candidaţilor se va face pe baza unei iniţiative legislative proprii, pe care candidaţii vor trebui să o încarce la completarea formularului on-line. Iniţiativele legislative trimise pot fi complet noi sau propuneri de modificare a unei legi existente.

La final, ziariştii vor primi premii din partea organizatorilor.

(16:48)

Ne puteți urmări și pe Google News