„În vederea stabilirii situației de fapt, au fost audiați, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părți civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri și acte medicale cu privire la vătămările suferite. De asemenea, au fost administrate, în parte, probatoriile solicitate de acestea, au fost vizionate mediile de stocare care conțin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât și cele transmise de către instituțiile de ordine publică sau de alte persoane juridice”, au transmis procurorii.

Aceștia susțin că substanțele care au fost folosite împotriva protestatarilor, au fost trimise pentru a fi supuse unei expertize.

„Procurorii militari au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuții și au acționat în dată de 10 august 2018, o parte dintre aceste documente fiind declasificate și înaintate organelor de urmărire penală pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei”, au mai precizat procurorii.

Procurorii au mai precizat că în continuare sunt vizați în anchetă șefii Jandarmeriei și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Mihai Chirică.

Pe dată de 21 septembrie 2018, Parchetul a anunțat că șeful Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoș și Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, sunt urmăriți penal pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată, în timp ce maiorul Laurențiu Cazan, director general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participație improprie la fals intelectual și participație improprie la uz de fals în dosarul violențelor de la mitingul din 10 august din Piață Victoriei.

Maiorul Laurențiu Cazan este acuzat că a creat „aparență unei acțiuni legale de restabilire a ordinii publice și a ordonat intervenția în forță pentru evacuarea participanților la protest”, a dat ordinul de intervenție cu încălcarea mai multor acte normative și o ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, „cu consecință exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violență nejustificate”.

Comisarul șef de poliție Mihai Chirică este acuzat că a făcut presiuni asupra prefectului Capitalei pentru a aprobă formal ordinul de intervenție în forță, în timp ce Sebastian Cucoș și Ionuț Sindile „au participat nelegal la conducerea operațiunilor” și au ajutat la punerea în aplicare a unui ordin ilegal de evacuare a protestatarilor, scrie  aktual24.ro