Luni, 18 decembrie 2017, Parchetul General a remis presei documentul intitulat Stadiu dosarul Revoluţiei. Primele rînduri ne lămuresc despre ce-i vorba: „În completarea comunicatului de presă din data de 8 februarie 2017 (http://www.mpublic.ro/ro/ content/c_08-02-2017-16-02-0), Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să facă publice următoarele precizări privind stadiul cercetărilor în cauza cunoscută generic sub denumirea «Dosarul Revoluției»”.

Linkul la care ne trimite Documentul reamintește că „prin ordonanța din 1 noiembrie 2016, procurorii militari au dispus extinderea urmăririi penale, in rem, sub aspectul infracţiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Codul penal cu aplic. art. 5 Cod penal.” Evenimentele din decembrie 1989, un altfel de a-i spune Loviturii de stat, cuprinde mai multe întîmplări mari și mici, printre care la loc de frunte se situează Declanșarea și întreținerea Diversiunii Teroriștii din decembrie 1989. Propaganda FSN a lansat încă din ianuarie 1990 teza potrivit căreia Nicolae Ceaușescu e responsabil și de cele peste o mie de persoane împușcate după 22 decembrie 1989, în cadrul a ceea ce s-a numit Fenomenul Terorist. M-am numărat printre publiciștii care au pus la îndoială, cu documente și raționamente, această teză diversionistă, contrazisă chiar de cele susținute de echipa Iliescu: În după amiaza lui 22 decembrie 1989, Ceaușescu era deja arestat (de fapt fusese arestat, fără s-o știe, chiar din clipa urcării în elicopter), prin urmare n-avea cum să coordoneze acțiunile așa-zișilor teroriști. Dosarul invocat în Comunicatul din 8 februarie 2017 ia ca punct de plecare teza potrivit căreia Diversiunea cu teroriștii a fost pusă la cale și coordonată de echipa lui Ion Iliescu: „Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane, fapte care se circumscriu condițiilor de tipicitate ale infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g, i și k Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal.”

Așadar, Parchetul general a găsit de cuviință să aducă la cunoștința opiniei publice amănunte privind stadiul Dosarului Revoluției după 10 luni de tăcere. Prin raportare la Comunicatul din 8 februarie 2017, saltul în materie de date și ipoteze e uriaș. De ce acum? S-ar putea răspunde că abia acum Parchetul General a strîns suficiente dovezi pentru a se putea prezenta în fața opiniei publice. Noi însă, care nu prea avem Dumnezeu cînd vine vorba de Adevăr, vom lansa ipoteza că intervenția Parchetului General se înscrie în campania angajată de cîteva zile nu numai de DNA, dar și de DIICOT, Parchetul General împotriva modificărilor aduse Codurilor penale. Prin înștiințarea opiniei publice despre succesele repurtate de Parchetul General în investigarea unuia dintre cele mai grele dosare nu doar din postdecembrism, dar și din Istoria modernă a României, se atrage atenția asupra importanței pe care au procurorii în viața societății de zi, care procurori sînt amenințați de modificările la Codurile Penale.

Pentru a încheia răspunsul la întrebarea De ce acum? trebuie să semnalez însă că blocarea unei investigații serioase are drept responsabili tot procurorii. E drept, nu cei de acum, ai lui Klaus Iohannis, ci cei de altădată, ai lui Ion Iliescu. Unul dintre acești procurori se numește Codruța Kovesi!

Indiferent de scopul Comunicatului, ca iscoditor al evenimentelor din decembrie 1989, dar și ca istoric al clipei îmi permit să afirm, fără teama de cuvinte mari, că acest Document e unul de importanță istorică. Asta deoarece întîia oară după decembrie 1989 se confirmă în plan oficial, bazat pe ancheta penală, tezele și ipotezele cercetătorilor care au susținut cu înverșunare, încasînd pentru asta calomnii și înjurături, teza Loviturii de stat. La punctul D al Comunicatului aflăm că: „A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piața Palatului și declanșarea protestelor în București.”

Întîmplările de la mitingul din 21 decembrie 1989 sînt în materie de interpretare cele care despart apele cînd vine vorba de semnificarea evenimentelor din decembrie 1989. Susținătorii tezei privind Revolta spontană, care a dus la căderea întregului edificiu ceaușist și prin asta a provocat golul de putere umplut de echipa Iliescu, care astfel a salvat România de la haos, au insistat ani în șir pe spargerea mitingului ca urmare a protestului spontan al celor din Piață. Susținătorii tezei Loviturii de stat, puse la cale de o grupare din Securitate și din Partid, cu ajutorul Moscovei, care a acționat prin GRU (nu prin KGB), au invocat intervenția unui dispozitiv care a produs panica menită a sparge mitingul. În mai multe rînduri am scris că vital pentru Complot era întreruperea lui Nicolae Ceaușescu în direct la tv, semnal dat întregii țări că nu mai stăpînește nimic.

Comunicatul Parchetului General confirmă teza Loviturii de stat puse la cale de complotiști. Și alte amănunte din Comunicat confirmă această teză, gest de mare curaj în aceste zile, cînd aniversarea evenimentelor din decembrie 1989 face să se reia în spațiul public năzdrăvăniile cu Revolta spontană. E suficient să atrag atenția asupra precizărilor de importanță istorică privind situația lui Nicolae Ceaușescu la Tîrgoviște: „Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgoviște, locația unde s-a aflat cuplul Ceaușescu începînd cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidențiat existența unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unități militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vîrful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceaușescu.”

Teza Loviturii de stat are însă o indiscutabilă valoare juridică. Dosarul Parchetului general și-a propus să descopere și să pedepsească pe autorii crimei împotriva umanității care a fost diversiunea Teroriștii din decembrie 1989. Din punct de vedere oficial, teza Diversiunii puse la cale de echipa Iliescu a fost contrazisă vehement prin invocarea tezei Revoltei spontane. Echipa Iilescu a fost și mai este încă prezentată ca o echipă strînsă în grabă după căderea lui Ceaușescu, alcătuită din persoane care nu se știau între ele și care și-ar fi văzut de tăierea porcului dacă n-ar fi fost străbătute de fiorul datoriei față de țară. Căderea lui Ceaușescu lăsase un vid de putere, acest vid trebuia neapărat umplut, altfel țara se spărgea în bucăți. Dosarul Parchetului contrazice categoric această viziune, contestată de noi încă din februarie 1990, cînd am publicat 22 decembrie 1989 – o după amiază cu mai multe întrebări. Fără a avea documentele ivite ulterior, am lansat ipoteza – la două luni de la venirea la Putere a noii echipe, într-un climat de isterie față de toți cei care puneau la îndoială romantismul revoluționar - unei puneri la cale cu mult înainte de fuga lui Ceaușescu. Dacă așa cum sugerează Comunicatul, căderea lui Nicolae Ceașescu n-a fost rodul Revoltei spontane, al ieșirii românilor în stradă în chip spontan, ci al unui complot bine pus la punct, înseamnă că după 22 decembrie 1989, țara era sub controlul echipei complotiste. Prin urmare, evenimente precum apariția Teroriștilor nu erau surprize descumpănitoare pentru bieții ageamii din fruntea țării, ci evenimente dacă nu puse la cale de aceștia, atunci măcar știute și așteptate.

Pînă acum, investigația Parchetului a fost in rem. Comunicatul pregătește terenul pentru punerea sub acuzare a întregii echipe FSN-iste din decembrie 1989, avîndu-l în frunte pe Ion Iliescu. Oricît ar părea de ciudat, teza Revoltei spontane a fost o minciună care a convenit nu numai echipei Iliescu, dar și Poporului Român. O minciună frumoasă, pentru că nimic nu gîdilă Poporul pe burtă decît teza Revoltei spontane. Nici o Revoluție din Istorie - inclusiv cea Franceză sau cea Bolșevică - nu sînt rodul ieșirii în stradă a Poporului. 

În toate Revoluțiile, vechiul Regim n-a căzut prin lupta Poporului cu mînile goale și cu pieptul dezgolit. ​Desigur, prăbușirea Vechiului Regim în Franța, a Țarismului în Rusia, a Comunismului în Est a fost produsul nemulțumirii populare. Fără un complot din interior, fără o minimă punere la cale nici un regim nu cade ca un castel de cărți de joc. În trecut, ca și azi, regizorii din umbră, manipulatorii maselor au tot interesul să întrețină Poporului iluzia că e suficient să coboare în stradă pentru ca un regim să se prăbușească.

Așa se explică și realitatea că teza Revoltei spontane a convenit nu numai echipei Iliescu, dar și Poporului român. Numai că, după părerea mea, un popor e matur doar cînd poate suporta și adevărurile mai puțin plăcute despre trecut, cînd poate renunța la minciunile frumoase. Cum ar fi, de exemplu, cea a Revoltei spontane, a căderii unei dictaturi prin simpla ieșire în stradă a Poporului, fără nici un complot, fără nici o punere la cale din chiar interiorul Sistemului. Așa cum am mai scris și zis de zeci de ori, teza Loviturii de stat nu pune cu nimic la îndoială legitimitatea trecerii istorice a României de la comunism la capitalism. Păstrată și afirmată de 27 de ani în plan oficial, teza Revoltei spontane, contrapuse celei a Loviturii de stat, conține un uriaș pericol pentru o societate democratică: Complacerea ei în minciună, de dragul de avea un trecut frumos.