Parchetul European nu a contestat condamnarea în cazul denunțătorului generalului Coldea

Parchetul European nu a contestat condamnarea în cazul denunțătorului generalului ColdeaCătălin Hideg. Sursa foto: Facebook

Parchetul European (EPPO) nu a contestat condamnarea în cazul omului de afaceri Cătălin Hideg. Pe portalul instanțelor, la apelanți, în procesul aflat în desfășurare la Curtea de Apel, nu apare și EPPO.

Cătălin Hideg a fost condamnat, în primă fază, la patru ani de închisoare, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, instrumentat de EPPO. Omul de afaceri este denunțătorul în cazul foștilor generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. El susține că i s-au cerut 700.000 de euro pentru o soluție favorabilă în proces.

Parchetul European nu a contestat condamnarea

Pe portalul instanțelor, în dreptul apelanților din dosarul lui Cătălin Hideg nu apare și EPPO. Procurorii de la Parchetul European par că s-au mulțumit cu condamnarea la patru ani de închisoare în acest caz.

Tribunalul București l-a condamnat pe Cătălin Hideg, în februarie 2024, la patru ani de închisoare cu executare, pentru fraudă cu fonduri europene. Sentința a fost atacată cu apel, de omul de afaceri, dar nu și de procurori. Pe portalul instanțelor nu apare apelul formulat de Parchetul European. Astfel, pare că procurorii au acceptat decizia de condamnare a instanței de fond, după cum relatează luju.ro.

Parchetul European (EPPO) l-a trimis în judecată pe Cătălin Hideg, patronul firmei Sanimed Internațional Impex SRL pentru fraudă cu fonduri europene. Procurorii au stabilit în sarcina inculpatului un prejudiciu estimat la trei milioane de euro. Banii erau destinați centrului de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice Recumed.

Conform procurorilor, omul de afaceri ar fi depus mai multe documente false pentru a câștiga o licitație pentru furinzarea de echipamente medicale și lucrări de construcții în proiect. Ancheta a arătat că valoarea echipamentelor şi produselor achiziţionate pentru proiect au fost supraestimate prin tranzacţii succesive cu diverși furnizori. În final produsele supraevaluate au fost vândute beneficiarului din România.

Laura Codruța Kovesi

Laura Codruța Kovesi Sursa: Arhiva EVZ

Cătălin Hideg denunțătorul în cazul Coldea

Omul de afaceri i-a acuzat pe foștii generali SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă că i-ar fi cerut o sumă uriașă, 700.000 de euro, pentru o decizie favorabilă în instanță. Hideg viza o condamnare cu suspendare în dosarul instrumentat de Parchetul European. Banii urmau să fie plătiți sub formă de onorariu, prin firma avocatului Doru Trăilă. Omul de afaceri a formulat un denunț laDNA împotriva celor trei.

Astfel, procurorii anticorupție au început ancheta în cadrul căreia generalii Coldea și Dumbravă au fost plasați sub control judiciar cu plata unei cauțiuni. Dosarul îi vizează pe generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, pe avocatul Doru Trăilă, dar și pe Dan Tocaci, un apropiat al celor trei.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, au transmis procurorii anticorupție.

Cătălin Hideg a apelat la casa de avocatură a lui Doru Trăilă, pentru servicii juridice. La rândul său, avocatul ar fi încheiat un contract de consultanță cu firma generalului Dumitru Dumbravă. Iar mai departe, acesta încheiat un alt angajament cu o firmă de consultanță a generalului Florian Codea. Astfel, procurorii susțin că parte din bani ar fi mers mai departe la Dumbravă și Coldea.

Florian Coldea

Florian coldea Sursa foto: EVZ

Cazul Hideg pune sub semnul întrebării Parchetul European

Decizia EPPO de a nu face apel în cazul Hideg este de natură să alimenteze speculațiile cu privire la influența lui Florian Coldea asupra magistraților. Parchetul European nu a formulat apel și pare că nu este interesat de o sancțiune mai aspră pentru Cătălin Hideg. Suspiciunile apar în condițiile în care fostul general Dumitru Dumbravă afirma, conform stenogramelor, că Laura Codruța Kovesi ar fi vrut pedeapsă de 10 ani.

„Putem să mergem jos ... dar trebuie să se întâmple ceva din momentul ăsta. Oricum, de la 10 ani, așa cât visa madam, s-a dus către... Adică el putea să dea 2 ani și 3 luni pe fiecare fapta. A dat 3 ani... ca să nu fie...”, îi explic generalul Dumbravă lui Hideg, conform luju.ro.

Mai mult, în același context, Dan Tocaci încerca să-l convngă pe Cătălin Hideg că generalul Coldea are influență asupra Laurei Codruța Kovesi. El făcea aceste afirmații căutând să-l convingă să facă plățile asupra cărora s-au înșeles.

 „Kovesi dacă face așa, se… se duce peste ea, ce crezi că… De ce crezi că… Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îți spun eu”, îi transmitea Tocaci lui Hideg.