PANICĂ în Franța. VIOLENȚA a pus stăpânire pe MAI MULTE ORAȘE. Macron a intervenit

PANICĂ în Franța. VIOLENȚA a pus stăpânire pe MAI MULTE ORAȘE. Macron a intervenit

Emmanuel Macron, președintele din Franța, a declarat că s-a ajuns la o „violență extremă” în timpul ultimului protest al „Vestelor Galbene”, lucru care a fost sesizat în mai multe orașe.

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a denunţat o „violenţă extremă” care a ajuns să "atace Republica" în ''actul al VIII-lea'' al ''vestelor gabene'' care a adunat 50.000 de persoane sâmbătă în Franţa şi care a fost marcat de violenţe în mai multe oraşe din ţară, relatează AFP preluată de Agerpres.

„Încă o dată, violenţa extremă a ajuns să atace Republica - gardienii, reprezentanţii, simbolurile sale. Cei care comit aceste acte uită inima pactului nostru civic. Dreptatea va fi făcută. Toată lumea trebuie să se reunească pentru dezbatere şi dialog”, a scris preşedintele Republicii pe Twitter.

Mai mult de o mie de "veste galbene" au manifestat sâmbătă în faţa sediului agenţiei France Presse (AFP) din Paris, scandând sloganuri împotriva mass-media.