Pandemia Covid-19 va exploda în România în maximum două săptămâni! Revolta medicilor la „Colentina”

Pandemia Covid-19 va exploda în România în maximum două săptămâni! Revolta medicilor la „Colentina”

În cel mult paisprezece zile, specialiștii români preconizează că numărul pacienților infectați cu Covid-19 va depăși 1.000. De la acea dată înainte, Dumnezeu cu mila.

Luni, în jurul prânzului, cadrele medicale de la Spitalul Colentina din București au fost înștiințate că unitatea lor va deveni Spital Covid. Cu alte cuvinte, „Colentina” urma să fie transformat în spital-suport pentru Institutul Matei Balș.

Totul se potrivește. E la doi pași de „ Matei Balș”, are toate specializările, utilități și profesioniști experimentați. Altă soluție mai bună nici n-ar fi existat. Ce avea să se întâmple însă cu pacienții din Secția Hematologie a Spitalului Colentina, de pildă, oameni care necesitau un anumit tip de tratament?

Acuzații după ureche

„M-au sunat oamenii și ieri, și astăzi, pe mine m-au sunat mai ales de la Colentina, să-mi spună că au fost extrenați după ce au făcut doar analize și nu au mai continuat cu nimic. Într-adevăr, este o perioadă de criză, dar trebuie să știm unde îi ducem, să avem o garanție, pentru că nu s-au găsit soluții de preluare a acestor pacienți de către alte spitale”, avertiza, ieri, citat de „Libertatea”, Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Ne puteți urmări și pe Google News

Panica și isteria generate de criza Covid-19 sunt dificil de evitat și sigur toxice. Mai ales atunci când ele lezează chiar onoarea celor care luptă în linia întâi împotriva acestei pandemii mortale.

Strategia de la „Hemato”

Este cazul medicilor de la Spitalul Colentina, Secția Hematologie, care cu doar o zi înainte de acuzațiile domnului Vasile Barbu, mai exact pe 17 martie 2020, concepeau și-și asumau un document (pe care-l publicăm în premieră aici) prin intermediul căruia solicitau conducerii să accepte împărțirea cadrelor medicale în două: una să rămână la „Colentina”, să aibă în grijă eventualele cazuri de pacienți hematologici care ar contacta și Covid-19, iar cealaltă să se împartă la alte spitale din București, cu tot cu pacienții avuți în grijă. O nebunie sisifică!

Dar să dăm citire documentului respectiv: „Având în vedere specificul pacientului hematologic care nu poate beneficia de tratament chimioterapic în contextul infecției Covid-19, plus contextul actual prin care Spitalul Clinic Colentina (n.r. - SCC) este preluat de Spitalul Matei Balș pentru a interna și trata pacienții infectați cu COVID și în acord cu colegii hematologi din celelalte spitale care nu pot acoperi cele 600 cazuri de spitalizare de zi pe lună și 200 internări continue pe lună, solicităm detașarea colectivului secției Hematologie a SCC în spitalele limitrofe care vor prelua pacienții aflați în evidența medicilor hematologi din SCC, pacienți aflați în curs de terapie pe Programele Naționale, tratamente care nu pot fi amânate”.

Niciun român lăsat de izbeliște

Altfel spus, o parte a medicilor din „Colentina” se mută cu tot cu pacienți în alte spitale. Pentru a face loc, în viitorul apropiat, celor loviți și de afecțiuni hematologice, și de Covid-19. Cu mențiunea că, odată aduși acești pacienți la „Colentina”, medicii ar trebui să se repeadă de pe unde sunt detașați pentru a întinde o mână de ajutor doctorilor rămași pe loc. Iată, stimabililor, că niciun român suferind nu este lăsat de izbeliște!

Mai mult, încă de pe data de 17 martie, nu mai puțin de zece pacienți au fost mutați la Institutul Clinic Fundeni, încă trei asemenea pacienți hematologici au fost transferați la „Colțea”, unul la SUUB etc.

„Eu voi fi cu pacienții mei la Colțea”

„Am împărțit secția Hematologie Colentina în două. La personalul medical mă refer. O parte a rămas pe loc, pentru a ajuta pacienții hematologici cu Covid, o parte a mers la Colțea, o alta la Fundeni - acolo sunt leucemiile acute - și o alta la SUUB - cu urgențe și spitalizări de zi. Eu voi fi cu pacienții mei la Colțea”, ne-a declarat dr. Mihaela Andreescu, hematolog la „Colentina”.

„Cum să ne lăsăm baltă pacienții? Adică noi nu mai avem viață, plecăm la 12 noaptea din spital, dormim o oră pe zi, murim cu pacienții de gât și unii scriu toate prostiile... Suntem eroi, medici-eroi! ”, a izbucnit dr. Mihaela Andreescu.

Adevărata miză: explozia

Dincolo de revolta îndreptățită a medicilor de la „Colentina”, reprezentați aici de dr. Mihaela Andreescu, altceva scapă, în această perioadă de degringoladă, ochiului și minții noastre. Ceva cu mult mai important decât niște cuvinte aruncate pe nedrept în obrazul îngerilor cu halate albe.

Graba cu care autoritățile amenajează „Colentina” ca spital de suport pentru Institutul Matei Balș trădează altceva. Ce anume? „Explozia, explozia pandemiei Covid-19 în România. Într-o săptămână, două, se va produce. Vom depăși până atunci 1.000 de cazuri. Ce va urma după asta, Dumnezeu să ne aibă în pază”, șoșoteau medicii pe holurile „Colentinei”, la scurt timp după vizita lui Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș.