Pancu: "Pe Copos nu l-am mai văzut demult. Zotta zice încontinuu: «Bă, nu sunt bani, asta este!»"
- Octavian Cojocaru
- 14 septembrie 2012, 11:55
Veteranul Rapidului a explicat cum se "dau loviţi" conducătorii clubului din Giuleşti când vine vorba de achitarea restanţelor financiare către fotbalişti.
Daniel Pancu, veteranul echipei Rapid, nu i-a menajat deloc pe George Copos şi pe Constantin Zotta, explicând cum se ascund aceştia când vine vorba de onorarea datoriilor către fotbalişti."Eu joc de plăcere, nu mă interesează banii, dar ceilalţi colegi normal că sunt nemulţumiţi, cine e mulţumit când nu îşi ia banii? E foarte greu pentru oricine, nu numai pentru Neluţu în această situaţie", a spus "Pancone" la Dolce Sport. "Pe domnul Copos nu l-am mai văzut demult, ultima dată a fost în Poiană, înainte de meciul cu Petrolul. Cu Zotta vorbim, este primul la care ajung. Zice încontinuu «Bă, nu sunt bani, asta este!». E mai bine aşa, decât să mintă că ni-i dă săptămâna viitoare şi să nu ni-i dea. Era mult mai rău", a mai dezvăluit fostul internaţional. Pancu a explicat şi de ce nu se vede în postura de conducător de club şi ar prefera să-şi continue cariera în fotbal ca antrenor: "La anul încep şi eu şcoala de antrenori. Nu ştiu ce voi face, mi-aş dori să rămân la Rapid. Nu prea mă văd eu la birou, cu jucătorii nemulţumiţi pe cap. E mai uşor antrenor, eşti cu ei în iarbă, îi mai scoţi la un restaurant, e altceva".
"Pancone" n-a ezitat să-i înţepe şi pe rivalii de la Steaua, mai ales că etapa viitoare este programat derby-ul dintre "feroviari" şi "militari". "Sunt 10 ani de când nu ne-au mai bătut la ei acasă, indiferent unde s-a jucat, probabil că frustrarea lor este şi mai mare", a atacat Pancu.
"Sânmărtean nu poate lipsi de la naţională!" Daniel Pancu a explicat cum poate bate naţionala României echipa Turciei la Istanbul şi de ce nu trebuie să lipsească Sânmărtean dintre tricolori. "Pancone" nu conteneşte cu laudele la adresa lui Alexandru Maxim, jucătorul care a luat ochii tuturor după golul spectaculos marcat în partida cu Andorra.
"Alexandru Maxim este un jucător cu mult tupeu, mi-a plăcut într-un interviu, fără fiţe, ceea ce denotă inteligenţă, iar asta îl va ajuta în carieră. Sânmărtean nu poate lipsi din naţională după mine, este unul dintre puţinii care poate face diferenţa", a mai declarat rapidistul. "După mine, echipele turceşti şi echipa lor naţională sunt mai uşor de bătut la Istanbul. Ei atacă toţi, nu au cultura apărării, dacă ai tupeu să te baţi cu ei şi te închizi bine poţi să scoţi un rezultat bun", a completat fostul internaţional. "Am jucat cu Mutu şi cu Ganea la naţională, toţi erau cu ochii pe ei, că Mutu era deja un star, de aceea am putut să marchez nouă goluri în 27 de meciuri din postura de mijlocaş central, ceea ce este foarte bine", a încheiat Pancu.