PÂINEA cea de toate zilele, aliment de BAZĂ petru români! Consumul de carne, la jumătate față de media din UE
- Filon Stan
- 15 august 2017, 13:27
Fiecare român a consumat în medie, anul trecut, aproape trei kilograme şi jumătate de carne proaspătă, pe lună. Dacă luăm în calcul şi preparatele din carne, totalul creşte cu aproximativ un kilogram. Asta înseamnă un consum mediu anual de 54 de kilograme, mult sub cel din Uniunea Europeană, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică. În schimb, s-a consumat aproape 100 de kg de pâine pe cap de locuitor!
Un european consumă anual nu mai puţin de 90 de kilograme de carne. Pe lângă faptul că diferenţa este aproape dublă, preferinţele indică din start o problemă creată de preţ. Românii se îndreaptă mai ales spre carnea de pasăre, care este mai ieftină, în timp ce europenii aleg carnea de porc. În privinţa cărnii de vita, consumul din România este de şase ori mai mic decât media europeană.
Potrivit INS, gospodăriile formate dintr-o singură persoană au cel mai bogat consum de carne (4,89 kg/persoană lunar carne proaspătă și respectiv 6,53 kg/persoană lunar carne proaspătă și preparate din carne).
Pâinea și produsele de franzelărie reprezintă unul din alimentele de bază pentru toate categoriile de gospodării analizate, scrie Agerpres.
"Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2016, consumul mediu lunar a fost de 8,24 kg/persoană (8,38 kg/persoană în anul 2015), însemnând anual 98,9 kg/persoană (100,6 kg/persoană în 2015). Consumul cel mai scăzut de pâine și produse de franzelărie s-a înregistrat la gospodăriile de agricultori (7,99 kg/persoană)", informează INS.