Slow Food înseamnă să alegi responsabil ce să mănânci. Aşa că am dat o raită prin piaţa noastră, săptămâna trecută, numai astfel poţi găsi subiectele potrivite. Şi am aflat câteva poveşti interesante despre banalele ouă de găină.

Despre culoarea ouălor, despre găinile de fermă şi despre ce aduc sibienii, la oraş, spre vânzare. Şi mai ales, despre faptul că, uneori, dacă eşti curios cu privire la ceea ce mănânci, este bine să pui întrebări. Deşi multe persoane, doar vânzători, se uită chiorâş la tine, când eşti prea insistent.

Găinile nu mai ouă, zic ţăranii, ce-i de făcut?

Mai merg şi eu din când în când la ţară, în nordul Dobrogei. Suntem ţărani la rădăcini, aproape toţi. Am fost surprins când, în vizită odată la mătuşa mea Victoriţa şi apoi la vărul meu Marin, nu am putut savura ouăle de ţară, de-ale locului, pentru că găinile, mi-au spus, nu mai ouă. Nu mai auzisem asta. Soluţia lor a fost, imediat, procurarea de ouă de la magazin. Locul este unul îndepărtat relativ de civilizaţie, totuşi se găsesc ouă de vânzare.

Nu a fost plăcut să ajung la 300 de kilometri de Bucureşti, să mănânc ouă ochiuri de la combinatul de păsări. Din fericire, Mihail Kogălniceanu şi Costake Negruzzi, au pus deoparte, într-o carte, soluţia. Încă din 1841, în cartea "Carte de bucate boiereşti – 200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi boiereşti", cei doi oameni politici scriau despre cum să păcăleşti natura, ca găinile să ouă tot anul. Ca să aflaţi, trebuie să o cumpăraţi. Soluţia Kogălniceanu şi Negruzzi este în capitolul "Mijloc ca să se ouă găinile în fieştecare vreme a anului."

Sibienii sunt cei mai buni în materie de ouă

Suprinzător sau nu, reputaţia produselor de la Sibiu este imensă, însă din păcate speculată grosolan de diverşi vânzători înşelători, în toată ţara, în dauna adevăraţilor producători. Dar asta este o altă poveste, oamenii din judeţul Sibiu nu fac ceea ce trebuie, în limita legii, pentru a-şi proteja produsele, prin ANPC, la OSIM sau la Uniunea Europeană.

Povestea mea este aceea că, tot în piaţă fiind în weekend, am observat că o tânără întreba în cele două magazine cu aşa zise produse de la Sibiu, dacă au şi ouă de la Sibiu. De ce, am întrebat-o eu? "Pentru că aşa cred, ouăle de la sibieni sunt mai naturale". Deşi ne poate amuza explicaţia asta, înţelegem cât de puternică este aşteptarea oamenilor pentru o hrană cât mai naturală. Şi cât de mult leagă ei aceasta, de mitul “Sibiu". Autosugestia este atotputernică.

Ce şi câte culori au ouăle şi de ce?

Este pentru concursul "Vreau să fiu găinar miliardar". Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată. Eu da, chiar săptămâna trecută, am pus vânzătoarea de ouă în dificultate: de ce unele ouă sunt roşii şi altele albe ? A fost stupefiată. "Aşa sunt ele, ce întrebare este asta?" M-am documentat şi am aflat că ouăle din lumea bună au culoarea de la alb spre roşu întunecat, pe o scară de la 1 la 9.

Ouăle albe sunt de la găinile de rasă Leghorn, Campina, Ancona. Cele închise la culoare, aşa precum cele de la noi, abia primul pas spre coaja închisă la culoare, sunt de la găinile de rasă Rhode Island Red. Restul nu contează, pentru că după cum ştim, în România suntem cam sărăcuţi în alimentaţie. Suntem hrăniţi cu alimente trase la copiator. Că aşa este la români. Hectolitri de grâu, dar nu alimentaţie de calitate. Hai poftă bună la alea două feluri de ouă de la combinat!