OSCAR 2017: „La La Land” ar putea fi doar al 11-lea musical care câștigă trofeul suprem! - VIDEO

OSCAR 2017: „La La Land” ar putea fi doar al 11-lea musical care câștigă trofeul suprem! - VIDEO

Până în prezent, doar 10 producții de tip musical au mai fost răsplătite cu Oscarul, astfel încât, miza din acest an este una foarte interesantă.

Specialiști din toată lumea creditează filmul „La La Land” ca fiind favorit pentru premiul Oscar. Astfel, Dacă va obtine statueta, va fi al 11-lea musical răsplătit cu trofeul suprem. Primul film de acest gen premiat cu aur a fost „The Broadway Musical”, chiar la a doua ediţie a galei, în 1929.

A fost de altfel si primul film „vorbit” căruia i s-a decernat Oscarul. Au urmat, de-a lungul anilor, pelicule devenite legendare: „Sunetul Muzicii” în 1965, „West Side Story”, în 1961 şi „My Fair Lady”, în 1964. Ultimul musical care a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film a fost „Chicago”, în 2002.

Totodată, trebuie amintit faptul că printre starurile care vor urca pe scenă pentru a prezenta categoriile și pentru a înmâna statuetele de aur anul acesta se numără Chris Evans, Dakota Johnson, Jamie Dornan, Scarlett Johansson, Samuel L. Jackson, Kate McKinnon, Hailee Steinfeld, Leonardo DiCaprio, Brie Larson, Mark Rylance și Alicia Vikander, Halle Berry.

Cea de-a 89-a ediție a Premiilor Oscar 2017 va avea loc, ca de obicei, la Teatrul Dolby din Los Angeles, pe 26 februarie. Gazda ceremoniei va fi Jimmy Kimmel, care va prezenta pentru prima dată Oscarurile.

Pentru balul Academiei de la Hollywood, chef Wolfgang Puck va pregăti preparate uimitoare pentru 1500 de oaspeţi celebri sau cu influenţă în industria filmului.