Ortega a atins fundul sacului. Taxează și pomana din biserică

Ortega a atins fundul sacului. Taxează și pomana din bisericăNicaragua / sursa foto: worldometer.com

Dictatorul Daniel Ortega este din ce în ce mai singur în labirintul din Nicaragua. Și, după ce a atins fundul sacului, începe să sape.

Dictatorul Ortega taxează pomenile

Astfel, ca parte a unei ofensive generalizate împotriva Bisericii Catolice și a instituțiilor religioase din Nicaragua, guvernul sandinist al lui Daniel Ortega a decis acum să vizeze pomana și donațiile credincioșilor.

Ştirea a fost dată de ziarul de opoziție La Prensa, care scrie că este vorba de o modificare a Legii concertării fiscale aprobată în Parlament împreună cu un pachet de reguli care mărește controlul statului asupra ONG-urilor.

Mai exact se abrogă paragraful 3 al articolului 32 din aceeași lege, o prevedere care protejează bisericile și alte instituții religioase de plata impozitului pe venit din activități economice.

Spolierea tuturor, pentru a acoperi găurile fiscale

Prin eliminarea acestei secțiuni, spune un specialist citat de La Prensa, „toate bisericile de orice confesiune vor fi supuse regimului fiscal la care dictatura supune sectorul privat și acum și instituțiile religioase”.

Potrivit expertului, „eliminarea protecției fiscale pentru biserici și instituții religioase presupune că până și ofrandele, pomana și donațiile credincioșilor vor fi supuse plății impozitului pe venit la cote cuprinse între 10 și 30 la sută”.

Parlamentul de la Managua a aprobat și un pachet de reguli care obligă puținele organizații non-guvernamentale care își desfășoară activitatea în țara sud-americană să ajungă sub controlul absolut al Statului.

Ortega, pe urmele lui Putin

Vicepreședintele și soția dictatorului, Rosario Murillo, l-a definit ca un „act de solidaritate” care întărește „transparența, securitatea juridică, respectul și armonia în favoarea familiei și comunităților, într-un cadru de respect pentru legile naționale”.

Concret, Parlamentul din Nicaragua a aprobat reforma Legii de reglementare și control al organizațiilor nonprofit și a promulgat o nouă legislație privind agenții străini, abrogând articolul 4 din Legea 822 privind consultarea fiscală.

Pe 19 august, guvernul președintelui Ortega, prin Ministerul de Interne, a dispus suprimarea legală a 1.500 de ONG-uri, dintre care jumătate sunt religioase. În total, din 2018 până astăzi, guvernul de la Managua a închis peste 5.100 de organizații neguvernamentale, potrivit Avvenire.

(Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)