Un grup de experți de la King’s College din Londra a analizat mai mulți copii care provin din orfelinatele româneşti din vremea comunismului, care mai sunt numiți și „orfani ai lui Ceauşescu”.

Aceştia au descoperit, în urma studiului, că toți copiii urmăriți au dimensiunile creierelor cu 8,6% mai mici decât cei care şi-au petrecut primii ani de viaţă în condiţii normale.

Cercetătorii britanici au luat asta ca o dovadă crucială pentru a demonstra impactul pe care copilăria îl are asupra capacităţii cognitive adulte.

Prof. Edmund Sonuga-Barke, conducătorul studiului, a mărturist pentru BBC că își amintește „imaginile din acele instituții. Au fost șocante. Instituțiile erau adevrate grote ale iadului, iar copiii erau înlănțuiți în pături murdare”.

Studiul a apărut într-o publicaţie a Academiei Ştiinţifice Naţionale și este primul care scanează creierele pentru a obţine răspunsuri la problemele semnalate.

„Ceea ce am descoperit este într-adevăr izbitor. Volumul total al creierului a fost în medie cu 8,6% mai mic în rândul adoptaţilor români. Cu cât au petrecut mai mult timp în orfelinate, cu atât s-a constatat o reducere mai substanţială a dimensiunii creierului. Cu toate acestea, impactul nu a fost uniform”. a declarat prof. Sonuga-Barke.

La rândul său, prof. Mitul Mehta, unul dintre cercetători, a declarat: „Am constatat diferenţe structurale ale creierului între cele două grupuri”.

Copiii din orfelinatele acelor vremuri au suferit atât lipsuri fizice, cât şi psihologice. Aceștia nu au avut o viață socială şi mulți dintre ei au suferit de diverse boli.

Alte studii, efectuate anterior pe copii care au fost adoptați de familii din Marea Britanie, au dovedit că aceștia sufereau de probleme mintale chiar și la vârstă adultă. Aveau în comun trăsături şi afecţiuni precum autismul, hiperactivitatea cu deficit de atenţie (ADHD) sau tulburarea dezinhibată de implicare .

Te-ar putea interesa și: