Ordinul de protecție aduce obligații noi: Agresorii trebuie să urmeze consiliere psihologică sau psihoterapie
- Andreea Răzmeriță
- 23 decembrie 2025, 06:54
Sursa foto: FreepikSenatul a aprobat, luni, o propunere legislativă care prevede obligativitatea ședințelor de consiliere sau psihoterapie pentru agresorii în cazurile de violență domestică, pe întreaga durată a ordinului de protecție. Încălcarea de către agresori a uneia dintre măsurile prevăzute în proiect ar duce la sancționarea acestora cu o amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
Senatul adoptă obligativitatea consilierii pentru agresorii în cazuri de violență domestică
Propunerea legislativă a fost aprobată în plenul Senatului, luni, cu 116 voturi „pentru”, unul „împotrivă” și două abțineri. Proiectul propus de un grup de parlamentari USR și amendat de Senat.
Măsura prevede că agresorii în cazuri de violență domestică trebuie să participe la ședințe de consiliere și/sau psihoterapie pe întreaga durată a ordinului de protecție.
Agresorii vor fi obligați lunar să informeze Poliția despre participarea la ședințe
Plenul Senatului și-a însușit raportul de admitere cu amendamente propus de Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

Violență. Sursa foto: Nino Carè/ Pixabay
Proiectul prevede că frecvența ședințelor de consiliere psihologică și/sau psihoterapie se stabilește în funcție de circumstanțe, dar nu poate fi mai mică de o ședință pe lună. Agresorii sunt obligați să informeze Poliția lunar despre participarea la aceste ședințe.
Sancțiuni pentru agresorii care nu vor respecta ordinul de protecție
Amendamentul adoptat de Senat prevede că nerespectarea ședințelor de consiliere psihologică și/sau psihoterapie constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei. „„Încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a uneia dintre măsurile prevăzute (şedinţe de consiliere psihologică şi/sau psihoterapie, n.r.) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei se arată în amendamentul adoptat de Senat.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 217/2003 și a Legii 26/2024 privind ordinul de protecție va fi dezbătută de Camera Deputaților, care are rol decizional.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.