Evenimentul Zilei > Politica > Orban propune un fost om de presă la Ministerul Culturii. Cine este Bogdan Gheorghiu
Orban propune un fost om de presă la Ministerul Culturii. Cine este Bogdan Gheorghiu

Orban propune un fost om de presă la Ministerul Culturii. Cine este Bogdan Gheorghiu

Deputatul Bogdan Gheorghiu, propunerea de ministru al Culturii în Guvernul Ludovic Orban, este absolvent al facultății de actorie și a lucrat foarte mulți ani în televiziune, înainte de a se înscrie,în 2016, în Partidul Național Liberal.

În vârstă de 44 de ani, Bogdan Gheorghiu este, din 2016, deputat în Circumscripţia electorală nr. 35 Suceava, din partea Partidului Naţional Liberal, potrivit cdep.ro. Totodată, din 2016, este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Arte-Actorie din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti, în 1999, a pus bazele Teatrului Dramatic „Bucovina”, după care, în 2000, a fost realizator la Tele7ABC. În perioada 2000 – 2007, a realizat emisiuni la Radio AS Suceava, iar, în paralel, a deschis stația locală OTV Suceava (2002 – 2003), a fost manager al Radio Gold Rădăuți (2004) și a pus bazele postului TV Rădăuți (2005 – 2006).

În 2007, a deschis postul regional de televiziune Bucovina Tv, unde a fost realizator, director de programe, manager şi proprietar al postului.

În 2014 s-a retras din televiziune, iar, în ianuarie 2016, s-a înscris în PNL.

În CV-ul său publicat pe cdep.ro, Bogdan Gheorghiu se descrie drept o persoană comunicativă, pragmatică, cu dorinţă de implicare şi abilitate de a lucra în echipă.

Cabinetul Orban are 16 ministere, un vicepremier și un premier în persoana președintelui PNL.

Urmează ca miniștrii să fie audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului și ulterior să aibă loc votul de învestitură pentru noul Guvern în Legislativ, informează dcnews.ro.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: