Orban, avertizează: „Dacă deficitul bugetar se menține, statul român nu va mai fi capabil să plătească la timp pensiile”
- Ilinca Drago ș
- 3 mai 2019, 16:32
Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat joi, la Pitești că conform datelor referitoare la execuția bugetară pe primele trei luni ale anului „se prefigurează dezastrul bugetar pentru actuala guvernare”. Orban a susținut că e posibil ca statul să nu mai fie capabil să plătească la timp pensiile fiindcă încasările nu vor fi suficiente.
„Se prefigurează dezastrul bugetar pentru actuala guvernare. Datele din execuția bugetară arată cu precizie o creștere a deficitului bugetar faţă de anul trecut, iar lucrul cel mai grav este că bugetul de pensii, bugetul de sănătate, înregistrează deficite foarte importante. Bugetul de pensii înregistrează deficit 4 miliarde, deşi legea bugetului asigurărilor sociale de stat bugetul a fost prevăzut ca având excedent pe anul 2019, iată că legea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost o minciună aşa cum am semnalat şi că de fapt există un deficit pe primele trei luni, un deficit de 1,4 miliarde, care dacă se va menține şi după următoarele luni va pune în pericol capacitatea statului român de asigura plata la timp a pensiilor părinților şi bunicilor noştri”, a declarat Orban, informează agerpres.ro.
Președintele PNL a punctat că există un deficit şi la fondul sănătate.
„De asemenea, există deficit şi la fondul de sănătate, deficit de 1 miliard, iar acest deficit mai arată cu precizie că din cauza cheltuielilor nesăbuite care au fost provocate de actuala guvernare, sănătatea fiecărui român este pusă în pericol. (...) Acest deficit care arată o creștere a cheltuielilor fără nicio îmbunatățire a calității serviciilor medicale.
Avertizez asupra proiectului de act normativ prevăzut de Guvern care vrea să introducă coplata, adică să îi oblige pe români să plătească în spital direct, şi către medicii de familie, către medicii specialiști din policlinici şi ambulatorii. Asta face PSD-ul, subfinanțată medicina preventivă, subfinanţează medicii de familie, subfinanțată activitatea policlinicilor şi a medicilor specialişti din ambulatorii, iar acum vrea să pună în spinarea fiecărui cetățean român faptul că nu finanțează aceste activități medicale fundamentale şi cu toate acestea înregistrează un deficit la sănătate", a mai spus Orban.