Orban a vorbit liber. Asta poate fi o explicație, eventual chiar o scuză pentru pledoaria despre ocolirea subiectului Covid19 în campania localelor. Mesajul e absurd și, deopotrivă, o festă pe care lui Orban i-a jucat-o propriul instinct de conservare. Absurd fiindcă nu mai poți să ceri evitarea în campania alegerilor locale a temei noului coronavirus după ce tu însuți ai hotărît, de pildă, că decizia tehnică legată de deschiderea școlilor în noul an de învățământ aparține administratiei locale. Asta dincolo de dimensiunea uriașă a problematicii Covid19, care îi transformă în purici pe cei mai masivi „elefanți din încăpere”, ca să citez unul dintre clișele preferate de Klaus Iohannis.

Iar ghinionul a făcut ca prestația din Parlament a premierului Orban să coincide cu recordul istoric al infectaților depistați în 24 de ore – 1415 cazuri noi. Însă nu logica, ci teama l-a împins pe premier să ceară în Parlament de fapt îndurare restului competitorilor politici pentru gestionarea epidemiei la intersecția cu alegerile. 

Ludovic Orban nu e naiv, nici nerodat într-ale politcii; e suficient de conștient de performanțele mediocre ale propriului cabinet față cu criza sanitară. Un bun consilier nu l-ar fi lăsat să-și încheie discursul cu un mesaj defensiv, care admite, în subtext, exact lipsa de performanță executivă într-un domeniu despre care principalul politician executiv al țării preferă  să nu se discute în iminenta campanie electorală.

La teama transparentă care se deduce tot mai ușor din agresivitatea în creștere a discursului prim-ministrului a contribuit, desigur, atât proaspătul raport al Curții de Conturi, cât și moțiunea de cenzură pe care Marcel Ciolacu a anunțat că PSD o va depune luni, 17 august.