Opt tone de materiale pirotehnice confiscate de oamenii legii în ultima săptămână
- Emil Simionescu
- 31 decembrie 2017, 12:30
În pofida interdicţiei de deţinere, utilizare şi vânzare către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment dar şi a celor de scenă nu îi sperie pe comercianţi. Cel puţin aşa spune o statistică întocmită de IGPR care anunţă, printr-un comunicat, confiscarea a peste opt tone de materiale pirotehnice doar în decursul ultimei săptămâni.
Potrivit IGPR, oamenii legii au constatat peste 300 de infracţiuni, au aplicat aproape 40 de amenzi, au confiscat aproape 8 tone de articole pirotehnice şi au retras o autorizaţie de comercializare. Acesta este bilanţul ultimei săptămâni, în răstimpul căreuia au fost organizate aproape 800 de acţiuni şi controale în complexe, pieţe şi alte obiective. Numărul comercianţilor - persoane fizice şi juridice, autorizate să deruleze operaţiuni cu articole pirotehnice - a căror activitate a fost verificată se ridică la 210. Alte 309 persoane fizice şi juridice care au încercat să introducă pe piaţă, în pofida interdicţiei, materialele pirotehnice, s-au dovedit a fi neautorizate. Cele 7.982 de kilograme de articole pirotehnice confiscate au o valoare totală de 200.000 de lei. De asemenea, adaugă sursa citată, pentru protejarea copiilor şi tinerilor cu privire la implicarea în eventuale evenimente cu articole pirotehnice, poliţiştii au desfăşurat 123 de activităţi de informare în şcolile din ţară. În comunicatul remis presei, Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.