Politologul Alvaro Vargas Llosa distinge (și nu incorect, zic eu) între stânga “carnivoră” și cea "vegetariană". Exemple pentru prima ar fi, la ora actuală, PC din Grecia, PC din Boemia și Moravia, PC al Federației Ruse, “Rifondazione” din Italia, sandiniștii, frații Castro, Hugo Chavez și epigonul său Nicolas Maduro, Evo Morales. Ce de-a doua este reformistă, deci nu pucistă, nu mesianic-revoluționară, și ar putea fi ilustrată cu nume precum Michelle Bachelet în Chile, François Hollande în Franța și Giorgio Napolitano în Italia.
 
Există în Europa o tradiție social-democrată îngenuncheată și distrusă de comuniști. Nu e vorba de idealizarea vreuneia din direcțiile stângii, ci de recunoașterea unor distincții. În Franța, de pildă, a existat o diferență semnificativă, de fapt una ireconciliabilă, între un Léon Blum (socialist) și un Maurice Thorez (comunist). La fel, între socialistul François Mitterrand și comunistul Georges Marchais. În Portugalia, social-democratul Mario Soares s-a opus pucismului ofițerilor marxiști apropiați de partidul comunist condus de veteranul stalinist Alvaro Cunhal.
 
Ceea ce vreau să accentuez este că Victor Ponta este un uzurpator și un farsor ideologic, nu are nimic de-a face cu tradiția social-democrației anti-totalitare, de la Léon Blum la Guy Mollet și Tony Blair. Este urmașul nu doar al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, dar și al colaboraționiștilor Ștefan Voitec și Lothar Rădăceanu. Deci, în niciun caz al lui Titel Petrescu, Iosif Jumanca și Ion Flueraș (primul a fost întemnițat, ultimii doi au murit în închisorile comuniste).

Farsa politică in care rolul principal ii revine mitomanului galactic Victor Ponta nu este doar una grotescă, ci, prin consecințele ei previzibile, poate deveni una catastrofală. Aceasta este miza alegerilor ce vin: a împiedica eternizarea puterii mafiei pesediste și a contracara agresiunea împotriva statului de drept a iliesârbilor, hrebenciucilor (Father&Son), mazărilor și danșovilor, profitori cinici și inamici perfizi ai democrației din România.