OMS atacă SUA și apără China! „Nu are niciun secret”...

OMS atacă SUA și apără China! „Nu are niciun secret”...

Mai-marii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au transmis marţi că în prezent încă nu este posibil să fie stabilită sursa precisă a noului coronavirus.

Conform Reuters, citată de Agerpres, directorul regional al OMS pentru Pacificul de vest, Takeshi Kasai, a subliniat că nicio concluzie nu poate fi trasă în acest moment.

Chiar şi aşa, acelaşi oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii precizează că dovezile disponibile sugerează o origine animală a noului coronavirus.

Anunţul lui Kasai a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă online şi vine după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat săptămâna trecută că administraţia sa încearcă să stabilească dacă noul coronavirus ar putea să provină dintr-un laborator din Wuhan.

Oraşul din centrul Chinei este considerat drept locul de unde a pornit pandemia de Covid-19.

Chiar la începutul acestei săptămâni, OMS a dat asigurări că „nu a ascuns nimic” Statelor Unite ale Americii cu privire la Covid-19, care a ucis aproape 170.000 de morţi în toată lumea, potrivit AFP.

„Din prima zi, nimic nu a fost ascuns de SUA. OMS nu are niciun secret. Am lansat alerta din prima zi.

OMS nu are niciun secret. Pentru că este periculos dacă păstrezi informaţii secrete sau confidenţiale. OMS nu are niciun secret.

Fără unitate naţională şi solidaritate globală, vă pot asigura: ceea ce este mai rău ne aşteaptă.

Deci, să prevenim această tragedie. politica este susceptibilă să alimenteze pandemia”, a declarat luni directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Şi directorul pentru programe de urgenţă al OMS, Michael Ryan, a indicat că încă de la 1 ianuarie aproximativ 15 reprezentanţi ai Centrului american pentru controlul şi prevenirea Bolilor (CDC) au fost detaşaţi la sediul OMS din Geneva ca parte a „răspunsului la COVID-19”.

„Statele Unite şi-au suspendat la începutul săptămânii trecute finanţarea pentru OMS, acuzată că ar fi prea apropiată de China şi că a gestionat necorespunzător pandemia.

Presiunea a crescut la 16 aprilie în SUA când republicanii din Congres i-au cerut preşedintelui Donald Trump să condiţioneze reluarea finanţării către OMS de demisia lui Tedros Adhanom Ghebreyesus de la conducerea Organizaţiei, pe care îl acuză că a eşuat în a răspunde prompt la criza generată de noul coronavirus”, arată sursa citată.

Administraţia de la Washington acuză OMS că a neglijat informaţii-cheie cu privire la posibila transmitere a coronavirusului de la om la om, transmise de Taiwan la sfârşitul lunii decembrie 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News