EVZ Special
Oltcit, visul automobilistic al lui Ceaușescu pentru tineri. Proiectul s-a dovedit falimentar
Sursa foto. EVZ
Din cuprinsul articolului
Oltcit, visul automobilistic al lui Ceaușescu pentru tineri. Din 1968, România începuse să producă Dacia 1100 sub licență Renault.
Oltcit s-a dorit să fie o mașină de tineri sau pentru o tânără familie cu doi copii. Tradiția spune că România a investit aproape un miliard de dolari în fabrica de la Craiova.
Oltcit - colaborarea cu Citroen
România a pus la bătaie un teren de 114 hectare la Craiova, la „Calu mort”, pe drumul care leagă Bănia de Caracal. Automobilul trebuia să fie de mic litraj. Motorizările urmau să fie între 625 cmc și 1299 cmc. Francezii de la Citroen au văzut în inițiativa lui Ceaușescu șansa să se salveze de la criză, fiind tot mai mult concurați de Peugeot. Statul român avea 64 % din acțiuni, iar Citroen avea 36% din acțiuni.
Francezii au acceptat să pună la dispoziție specialiști, instalații, piese care să fie asamblate la Craiova. România le-a oferit francezilor de la Citroen care urmau să fabrice Oltcit, blocurile din cartierul Sărari (în spatele Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova). Francezii au decis ca mașina produsă în România să fie vândută ca Oltcit în România și Citroen Axel în Europa de Est dar și în partea capitalistă a Europei Centrale.
Ceaușescu voia ca românii care strâmbau din nas la Trabant dar nu aveau bani de Volkswagen-ul din RFG care mai ajungea „pe sub mână” și în România socialistă (cei cu rude în RFG, Ungaria, Austria mai ales aduceau astfel de modele, achitând „vama”, adică taxa de intrare) să aibă o mașină autohtonă. Cum Dacia mergea masiv către export, Oltcit trebuia să fie o alternativă internă de mic litraj.
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: arhiva EVZ
Oltcit - per ansamblu, România a ieșit în pierdere
Piatra de temelie pentru Uzina Oltcit s-a pus la 17 iunie 1977. Planificatorii lui Ceaușescu au prevăzut ca să se producă circa 130 000 unități anual. Prima mașină trebuia să iasă de pe bandă în 1979. Totuși, primul automobil produs la Craiova, a ieșit în 1981 pe poarta fabricii. Oltcit Club TRS cel mai de lux și mai popular Oltcit a avut inițial piese franceze. Ulterior, s-au produs și în România. Cele mai reușite au fost cele care aveau cutii de viteze franceze.
Ulterior, după 1985, s-a pus o cutie românească proiectată de inginerii români. Piesele au fost tot mai des fabricate aici. Interiorul mașinii era relativ spațios. Bordul avea comenzile și afișazul ca și cum ar fi fost cockpit-ul unui avion. Răcirea motorului se făcea cu aer. Consumul era unul redus. „Românizarea” pieselor a dus evident, la deficitul de calitate. Oltcit avea delcoul jos, iar dacă ploua și circula pe drumuri cu apă în exces, mașina rămânea în drum. Ploaia era numită „coșmarul” Oltcit-ului.
Producția a fost în realitate de doar 300.000 unități, deci în 15 ani, 1981-1996, s-au produs cât pentru 27 luni planificate inițial.
„Citroen-ul oltenesc” - preferat de studenți, domnișoare, „raceri” și ...nostalgici
Nomenclatura, înainte de 1989, oferea Oltcit tinerilor, soțiilor din familiile sus-puse. Nicu Ceaușescu însuși era atras de mașina de la Craiova. Daniela Vlădescu, alături de care a fost oprit la Revoluție poseda acest tip de mașină. Evident, pentru nomenclatură, se făceau mașini pe comandă. După ce în 1996, nu s-a mai produs, mașina a fost una urmărită de tinerii cu posibilități medii. Doamnele și domnișoarele preferau mașina pentru că se conducea ușor. „Racerii” care visau la BMW 3 „Ursuleț” dar nu aveau decât mașinile produse la Craiova, le-au „tunat”. Motorul micului automobil „franco-oltenesc” supraalimentat, având „2 carburatoare” atingea performanțe bune dată fiind aerodinamica mașinii.
La începutul anilor 90, francezii s-au retras complet. Românii ai comercializat mașina sub numele „Oltena” până în 1996.
