Olaf Scholz și Vladimir Putin, convorbire telefonică de 90 de minute. Ce decizie va lua liderul de la Kremlin

Olaf Scholz și Vladimir Putin, convorbire telefonică de 90 de minute. Ce decizie va lua liderul de la Kremlinsursa foto. Twitter

Olaf Scholz l-a îndemnat marți, 13 septembrie, pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, să găsească o soluție diplomatică pentru conflictul din Ucraina. Cei doi au purtat o discuție telefonică care a durat 90 de minute.

În timpul apelului telefonic, Olaf Scholz a făcut o referire la o soluție bazată pe încetarea focului și retragerea completă a trupelor ruse cât mai curând posibil. Covorbirea telefonică ar fi durat 90 de minute. Scholz a subliniat necesitatea asigurării siguranței centralei nucleare Zaporojie din Ucraina. De asemenea, el l-a îndemnat pe Vladimir Putin să continue să implementeze pe deplin acordul privind exportul de cereale.

„Cancelarul federal a subliniat că orice alt pas al Rusiei de anexare nu va rămâne fără răspuns și nu va fi recunoscut în nicio circumstanță”, a spus Hebestreit, purtător de cuvânt al guvernului german. De asemenea, el a adăugat că Scholz și Putin au convenit să rămână în contact.

Germania a oferit ajutor militar Ucrainei

Germania a furnizat arme foarte eficiente care fac diferența chiar acum în actuala bătălie în estul Ucrainei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz în timpul unei conferințe de presă comune cu prim-ministrul israelian Yair Lapid, luni, 12 septembrie, la Berlin.

„Tehnica livrată de noi, tancul antiaerian Gepard, Howitzer 2000 autopropulsat, lansatorul de rachete multiplă MARS, sunt armele care contribuie la faptul că acum este posibil și în bătălia din est să se schimbe rezultatele așa cum vedem noi în acest moment”, a spus Scholz. De asemenea, Germania a promis că va livra Ucrainei sistemul de apărare aeriană Iris-T.

Ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, continuă să refuze livrarea tancurilor Marder sau Leopard în Ucraina. Acest lucru se întâmplă în ciuda cererilor din ce în ce mai urgente ale Kievului. Germania a livrat sisteme de arme precum Howitzer-2000 care necesită pregătire, a spus ministrul. Totuși, ea a adăugat că este o chestiune de urgență să livreze „tancuri proiectate sovietic care să poată fi folosite pentru luptă imediată în Ucraina”.

Berlinul, pus la colț de Kiev: „Semnale dezamăgitoare vin din Germania”

„Semnale dezamăgitoare vin din Germania, în timp ce Ucraina are nevoie în prezent de tancuri Leopard şi Marder pentru eliberarea poporului nostru şi a-l salva de la genocid”, a declarat Dmytro Kuleba, ministrul rus al Afacerilor Externe, într-un mesaj pe Twitter. „Nu există un singur argument raţional care să justifice de ce acest armament nu poate fi livrat, ci doar temeri abstracte şi scuze. De ce îi este frică Berlinului, iar Kievul nu se teme?”, spune ministrul în aceeași postare.

Cancelarul Olaf Scholz, la fel şi ministrul său al apărării, Christine Lambrecht, au avut declarații evazive când au fost întrebaţi despre potenţialele livrări de blindate către Ucraina. Cu toate acestea, presiunea creşte asupra lui Scholz într-un moment în care Ucraina repurtează noi succese militare împotriva armatei ruse.

Atitudinea ezitantă de mult timp a Germania faţă de Moscova a iritat profund guvernul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acest lucru s-a întâmplat mai ales după declanşarea războiului. Astfel, Germania a întârziat furnizarea de arme Ucrainei, acceptând la început doar să-i livreze arme defensive. Însă, de acum, țara își asumă o „responsabilitate specială” de a ajuta Ucraina pentru a-şi consolida sistemele de artilerie şi componenta de apărare antiaeriană, notează Agerpres.